Ascultă sfaturile unui neurolog! Respectă câteva reguli pentru a evita îmbătrânirea creierului!

Ascultă sfaturile unui neurolog! Respectă câteva reguli pentru a evita îmbătrânirea creierului!

- in DE ACTUALITATE, LIFESTYLE, SANATATE
5073
Comentariile sunt închise pentru Ascultă sfaturile unui neurolog! Respectă câteva reguli pentru a evita îmbătrânirea creierului!

Creierul îmbătrâneşte devreme atunci când omul nu respectă câteva reguli de bază, afirmă Dafin Mureşan, un neurolog din Cluj. Persoanele care dorm şapte ore pe noapte, mănâncă sănătos, citesc cărţi şi îşi ţin creierul activ şi nu se uită des la televizor, au cele mai mari șanse să aibă un creier tânăr până la adânci bătrâneţi.

Dafin Mureşan, profesor universitar şi preşedinte al Societăţii de Neurologie din România spunea că persoanele sănătoase trebuie să respecte cinci reguli pentru a avea un creier „tânăr” la vârste înaintate.

„Nu există un remediu unic care să ne ofere garanţia că vom îmbătrâni cu creierul mai târziu. Complexitatea vieţii fiecăruia trebuie ajustată, trebuie să ne alocăm timp pentru a ne odihni, e nevoie de un somn de 7 ore pe noapte, să avem o viaţă emoţional cognitivă echilibrată, fără exces de emoţii.

Să nu plonjăm complet într-o activitate care nu presupune interacţiune umană, dacă pe parcursul zilei avem numai activitate pe e-mail, la calculator, fără dialog cu alte persoane, apar probleme. De asemenea, supra expunerea la tehnologii reprezintă un potenţial pericol. Apoi, alimentaţia e fundamentală, trebuie să mâncăm la timp şi echilibrat, e nevoie de alimentaţia sănătoasă”, afirma Mureşanu.

La omul modern, creierul începe să îmbătrânească în jurul vârstei de 45 de ani şi nu la 60 de ani .

Să nu ne abandonăm în faţa televizorului, să mai citim o carte, să avem interacțiuni care să ne aducă la un nivel de deconectare foarte bună. Interacţiunea, comunicarea interumană, nu solitudinea, este foarte importantă”, declara Mureşanu.

„Dacă vrem să încetinim procesul de îmbătrânire trebuie avut grijă de creier în condiţiile în care îmbătrânirea organismului ţine de modul în care îmbătrâneşte creierul. Există un cumul de factori cum ar fi hipertensiunea arterială, diabetul zaharat, sedentarismul, obezitatea, fumatul, consumul exagerat de alcool, suprasolicitarea intelectuală, stresul”,  a mai completat profesorul Dafin Mureşan.

Sursa: doctorulzilei.ro

Dragi prieteni. Ne-ar face foarte mare plăcere să ținem legătura cu voi și pe rețelele de socializare, motiv pentru care vă invităm să ne urmăriți pe pagina Facebook, unde vom putea discuta împreună știrile și articolele noastre. Vizitați pagina noastră Facebook aici.

loading...

Facebook Comments