De ce se poartă verigheta pe al patrulea deget de la mână? Explicația este de puțini știută

De ce se poartă verigheta pe al patrulea deget de la mână? Explicația este de puțini știută

558
Comentariile sunt închise pentru De ce se poartă verigheta pe al patrulea deget de la mână? Explicația este de puțini știută

Fiecare deget al unei mâini simbolizează ceva; astfel degetul mare este simbolul părinţilor, arătătorul al rudelor, degetul mijlociu ne reprezintă pe noi înşine, inelarul este simbolul partenerului de viaţă, iar degetul mic al copiilor.

Iată trebuie să faci:

Așează-ți palmele deschise una către alta şi încearcă să uneşti degetele mijlocii între ele, aplecându-le simultan către podul palmei. Apoi, uneşte şi celelalte patru degete între ele.

Acum încearcă să despărţi degetele mari, care îi reprezintă pe părinţi. Ele se vor deschide pentru că omului nu îi este dat să trăiască toată viaţă alături de părinţi. Ei te vor părăsi la un moment dat.

Uneşte-ţi degetele mari, ca înainte, şi desparte cele două degete arătător (care sunt simbol al rudelor). Şi ele se vor desface, pentru că fraţii sau surorile tale îşi vor întemeia propriile familii şi vor trăi separat de ţine, nota Călin Bărbulescu pentru secretele.com.

Reapropie degetele arătător şi desparte degetele mici, care simbolizează copiii. Ele se vor deschide, deoarece copiii cresc, se căsătoresc şi se așează la casele lor.

În final, uneşte degetele mici şi încearcă să despărţi degetele inelar, simbol al tovarăşului de viaţă, al soţului sau soţiei. Vei fi surprins (surprinsă) de faptul că se „împotrivesc” a se despărți, fiindcă soţul şi soţia sunt meniţi să fie împreună pentru tot restul vieţii. La bine şi la rău!

Sursa: doctorulzilei.ro

 

Facebook Comments