Fără vize în Canada. Acordul CETA este votat azi în Parlamentul European

Fără vize în Canada. Acordul CETA este votat azi în Parlamentul European

406
Comentariile sunt închise pentru Fără vize în Canada. Acordul CETA este votat azi în Parlamentul European

Acordul comercial dintre Uniunea Europeană și Canada, care va da posibilitatea românilor să călătorească fără vize în statul nord-american, este supus miercuri la vot în Parlamentul European. Dacă rezultatul nu ar trebui să producă multe surprize, cu siguranță va produce multă agitație, în stradă. La Strasbourg, sunt anunțate proteste simultan cu dezbaterile din Legislativ.

La aproape opt ani de la debutul negocierilor, Acordul economic și comercial UE-Canada (CETA) este la un pas să intre în vigoare. Chiar dacă oficial este nevoie și de acordul individual al țărilor membre, votul din Parlamentul European va fi suficient pentru aplicarea timpurie a unor măsuri, încă din aprilie.

CETA presupune eliminarea a 98% dintre taxele vamale valabile până acum în schimburile comerciale dintre Uniunea Europeană și Canada. Ar însemna un plus de circa 12 miliarde de euro în vistieria Uniunii Europene, o sumă nu tocmai impresionantă având în vedere că reprezintă mai puțin de 1% din PIB-ul UE.

Printre eurodeputații Comisiei pentru comerț internațional părerile sunt împărțite când vine vorba despre necesitatea și avantajele acestui acord.

Avem o relație modestă între România și Canada de 200 și ceva de milioane de euro anual în ambele direcții. Aceasta este relația directă. Ea este importantă pentru întreprinderi mici și mijlocii din domeniul aparatajului electrotehnic al construcțiilor de mașini, pentru construcția de mobilă, pentru construcția de nave”, explică europarlamentarul român Iuliu Winkler, membru în Comisia pentru comerț.

Disputele comerciale pot reprezenta o problemă pentru că nu avem un cod de conduită. Nu avem niciun mecanism de sancțiuni pentru capitolele despre sustenabilitate și drepturile muncitorilor, ceea ce reprezintă o altă problemă importantă. Avem relații suficient de bune cu Canada, nu este nevoie să le aprofundăm. Toate studiile au arătat că CETA nu va avea un impact foarte mare”, susține Joachim Schuster, membru în Comisia pentru comerț internațional.

Acordul CETA a fost semnat anul trecut la Bruxelles după adevărate peripeții în negocieri. Valonia, una dintre regiunile Belgiei, a blocat tratatul chiar în ultima fază dinaintea semnării, doar ca mai apoi să cedeze. Tot în cadrul acestor tratative România și Bulgaria au obținut eliminarea vizelor pentru cetățenii lor. Acest lucru va avea loc în două etape: de la 1 mai vor putea călători fără restricții cei care au mai avut vize, iar din 1 decembrie, toți ceilalți.

CETA este considerat cel mai ambițios acord comercial negociat vreodată între Canada și Uniunea Europeană. Despre importanța și beneficiile sale va vorbi aici la Strasbourg însuși premierul canadian care se va adresa joi Parlamentului European, primul astfel de discurs pentru un șef al cabinetului de la Ottawa, a transmis, de la Strasbourg, pentru Digi24, Alexandra Albu.

Facebook Comments