Temperaturile scad si vom avea parte de ploi pe suprafete mari in vestul si nord-vestul tarii. Prognoza pe urmatoarele zile

Temperaturile scad si vom avea parte de ploi pe suprafete mari in vestul si nord-vestul tarii. Prognoza pe urmatoarele zile

439
Comentariile sunt închise pentru Temperaturile scad si vom avea parte de ploi pe suprafete mari in vestul si nord-vestul tarii. Prognoza pe urmatoarele zile

Vremea este tot calda si joi, desi temperaturile scad fata de zilele trecute. Dimineata va ploua pe suprafete mari in vestul si nord-vestul tarii; e posibil sa picure si prin centru, iar maximele se vor situa intre 8 si 18 grade.

In Dobrogea si Baragan apar ceva innorari si ar putea sa cada cativa stropi pe timpul zilei, iar noaptea o sa ploua pe zone vaste. Vantul ramane intens, iar temperaturile scad, dar inca avem valori peste cele obisnuite la aceasta data.

Mai sus, in Moldova sudica si in nordul Munteniei gasim vreme destul de buna, cu soare, innorari trecatoare si vant activ. Va fi un pic mai racoare, maximele se opresc pe la 13…14 grade, iar peste noapte ploile ajung si aici.

loading...

Si in nordul Moldovei si in Bucovina, sansele de ploaie cresc dupa lasarea noptii. Pana atunci avem vreme destul de placuta, chiar daca se mai innoreaza din cand in cand. Temperaturile se mentin ridicate: la amiaza vom avea 13…14 grade.

In nordul Transilvaniei si in Maramures se anunta
inca o zi calda, cu innorari frecvente si cateva ploi in prima parte a zilei. Temperaturile urca pana la 14…15 grade, iar peste noapte ploile se extind.

Si in vestul tarii ramanem cu vremea calda; dar nu prea sunt sanse sa zarim soarele si mai vin ceva ploi in orele diminetii. La capitolul temperaturi stam bine, deocamdata: maximele ajung la 15…16 grade.

In centrul Romaniei asteptam vreme schimbatoare si temperaturi ridicate. Nu va fi la fel de cald ca ieri, cand in zona s-au atins si 19 grade. La noapte vin ploile, iar la munte, pe creste, vor fi si ninsori si lapovita.

In sud-vestul tarii norii se aduna temporar si vor lasa cativa stropi de ploaie. Apare trecator si soarele; vantul se mai domoleste, iar maximele ajung pe la 17…18 grade.

In sudul tarii, desi temperaturile scad, vom avea tot vreme calda pentru aceasta perioada. Norii vor fi numerosi; vantul mai are unele porniri, iar pe inserat isi fac aparitia ploile.

In Bucuresti se anunta atmosfera schimbatoare, cu innorari, un pic de soare si vant activ. Pe seara si la noapte o sa ploua slab. Dupa pranz se vor inregistra 14…15 grade, iar minima va fi in jur de 5 grade. Vineri, in zori, poate aparea ceata.

La munte se face putin mai racoare, dar temperaturile raman ridicate pentru luna martie. Dimineata o sa ploua in masivele vestice, iar pe seara si la noapte in cele sudice. Pe creste se anunta ceva ninsori si lapovita. Stratul de zapada scade cu fiecare zi.

Prognoza meteo pentru urmatoarele zile

Vineri se face mai frig, asa ca temperaturile se vor apropia de valorile obisnuite. Ploile vor uda aproape toata tara, se intetesc in jumatatea estica, iar la munte vor fi mai mult ninsori. In noaptea de vineri spre sambata, ninsori cu lapovita pot aparea si prin estul Transilvaniei si in Subcarpatii Moldovei.

Sambata o sa mai ploua temporar in estul tarii, pe la munte va mai ninge, iar in Transilvania estica si prin Bucovina va fi lapovita. Vantul va sufla cu putere si maximele ating 14 grade.

Duminica avem atmosfera mohorata in sud, est si prin centru, pe unde mai sunt ceva precipitatii. La munte va ninge, iar in est continua lapovita. Se mai raceste un pic.

sursa: stirileprotv.ro

loading...

Facebook Comments