COMUNICAT DE PRESĂ. Cota aplicată veniturilor brokerilor de asigurare, înjumătăţită

COMUNICAT DE PRESĂ. Cota aplicată veniturilor brokerilor de asigurare, înjumătăţită

119
Comentariile sunt închise pentru COMUNICAT DE PRESĂ. Cota aplicată veniturilor brokerilor de asigurare, înjumătăţită
Foto_Presedinte ASF_Leonardo BadeaFoto_Vicepresedinte ASF_ Cornel Coca Constantinescu

Bucureşti, 31 august 2017 – Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a decis, în şedinţa din data de 30 august 2017, diminuarea cu 50% a cotei aplicată asupra veniturilor obţinute de brokerii de asigurare, prin modificarea prevederilor Regulamentului 16/2014 privind veniturile ASF.

„Decizia vine în sprijinul dezvoltării şi reaşezării sectorului asigurărilor, în contextul în care vedem deja primele efecte pozitive ale pachetului legislativ, care a introdus principii noi pe această piaţă”, a declarat Preşedintele ASF, domnul Leonardo Badea.

Cota va fi redusă de la 0,2% la 0,1% din venituri, măsura urmând să intre în vigoare de la data de 1 octombrie 2017.

Foto_Vicepresedinte ASF_ Cornel Coca Constantinescu
Foto_Vicepresedinte ASF_ Cornel Coca Constantinescu

„Apreciem că această decizie contribuie, în mod evident, la consolidarea rolului pe care îl are activitatea de intermediere în piața de asigurări din România. Măsura adoptată este una proactivă, ce se circumscrie strategiei ASF de susținere și de consolidare a pieței asigurărilor și de creare a premiselor de creștere a gradului de satisfacție a asiguraților, inclusiv prin reducerea costurilor de intermediere”, a afirmat Vicepreşedintele ASF, domnul Cornel Coca Constantinescu, responsabil de sectorul asigurări-reasigurări.

Modificarea Regulamentului 16/2014 va fi publicată în Monitorul Oficial.

Despre ASF
ASF este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. ASF contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.

Facebook Comments