Patru copii părăsiţi de mamă trăiesc la limita sărăciei. „Mănâncă fructe de pădure si merg la şcoală desculţi, că n-au cu ce se încălţa“

Patru copii părăsiţi de mamă trăiesc la limita sărăciei. „Mănâncă fructe de pădure si merg la şcoală desculţi, că n-au cu ce se încălţa“

246
Comentariile sunt închise pentru Patru copii părăsiţi de mamă trăiesc la limita sărăciei. „Mănâncă fructe de pădure si merg la şcoală desculţi, că n-au cu ce se încălţa“
casa amarata

Patru copii părăsiţi de mamă din localitatea maramureşeană Handalu Ilbei trăiesc la limita sărăciei, lângă tatăl lor, într-o căsuţă mică, sărăcăcioasă, gata să se dărâme. Au zile în care mănâncă doar fructe de pădure, dacă nu-şi fac milă vecinii să le pregătească ceva de mâncare.

Un tată cu patru copii din Handalu Ilbei trăiesc la limită, într-o căsuţă sărăcăcioasă. Mama lor i-a părăsit în urmă cu aproape un an, iar de atunci, de ea nu mai ştiu nimic.

Copiii au probleme de adaptare, însă în lipsa unor evaluări ale specialiştilor merg la o şcoală normală, unde fac faţă cu greu cerinţelor. Din păcate, sărăcia şi lipsurile vin, de obicei, „la pachet” cu alte necazuri. Cei patru minori trăiesc doar din alocaţie şi din puţinii bani pe care îi prmeşte tatăl lor, muncind prin sat, cu ziua. Însă nu mereu.

Câteva femei din vecini îşi fac milă şi le mai oferă micuţilor o farfurie cu mîncare, ori o vorbă bună. Rodica Mureşan, o femeie a cărei mamă locueşte în vecini de cei patru copii, spune că a încercat să se implice să-i ajute, însă fără succes, până acum.

„Am fost personal la Primăria Cicârlău (de care aparţine satul) şi am sesizat Asistenţa Socială despre cazul lor. Au spus că nu le pot da ajutor social, pentru că bărbatul nu munceşte în folosul comunităţii. Şi eu sunt absolvent de Asistenţă Socială şi cunosc legea. Dar trebuie văzut fiecare caz în parte, unii oameni chiar nu sunt capabili de muncă. El a muncit o perioadă în folosul comunităţii, dar pe urmă n-a mai mers”, explică Rodica Mureşan.

Ea mai arată că cei patru copii au vârste cuprinse între 6 şi 15 ani. „De când a plecat mama lor, fata cea mare se ocupă de spălat şi gătit. Numai că nu au, bieţii de ei, uneori, nimic ce pune pe masă. Se plâng tatălui lor că le e foame şi nu au nimic ce să mănânce. Au zile în care tot ce mănâncă sunt fructe de pădure”, mai spune ea revoltată.

Mai mult, femeia spune că bărbatul nu are obiceiul să consume alcool şi că face tot posibilul să-i trimită pe cei mici la şcoală. „Toţi merg la şcoală. Sunt desculţi, nu au ce să încalţe. Am fost pe la tot felul de organizaţii şi am încercat să le găsesc încălţăminte, dar deocamdată nu au”, mai spune ea.

Fiica cea mare, o fată de aproape 15 ani, este elevă în clasa a VIII-a şi spune că ar vrea să continue şcoala, să meargă la liceu. „Aş vrea să mai merg la şcoală. Dar nu m-am gândit încă ce aş vrea să mă fac când o să fiu mare”, spune ea. Întrebată ce şi-ar dori cel mai mult, copila a dat un răspuns neaşteptat. Nu îşi doreşte nici întoarcerea mamei, nici haine sau jucării. „Am cam tot ce mi-am dorit”, a răspuns copila, parcă prea matură pentru vârsta ei, după ce s-a gândit doar câteva secunde. Răspunsul ei a fost surprinzător, astfel că am întrebat-o ce şi-a dorit şi a primit. „De Crăciun am fost la un loc de joacă din Baia Mare”, a răspuns ea. Se pare că vizita la locul de joacă de la Crăciun a impresionat-o profund pe micuţă, încât nu a uitat nici acum momentul, deşi deja se apropie alt Crăciun.

Acasă la ei, din uliţă este vizibilă lipsa unei mâini de gospodar. Mărăcinii şi buruienile umplu curtea. „Au fost de la Sfat (primărie, n.r.) şi i-au spus să-şi cureţe curtea. Dar el se enervează şi înjură”, mai spune Elena Smetan, vecina lor, în vârstă de 70 de ani. O altă femeie de 62 de ani intervine şi ea în discuţie. „Le-am făcut aseară plăcinte. Eu sunt singură şi abia acum încep să primesc pensie. Nici eu nu am din ce să-i întreţin pe copii, dar din cât am, le fac şi lor de mâncare, că doar nu mi-e greu”, spune ea. „Acum nu au nici pâine, aşa că m-am gândit să le fac macaroane cu cartofi”, mai spune a doua vecină, care pare să aibă şi ea, la rândul ei, nevoie de ajutor.

Dintre cei trei copii mai mici, cei doi băieţi par să vorbească cu mai multă greutate. Dau răspunsuri monosilabice şi privesc cu atenţie la persoanele noi care îi vizitează. În schimb, pentru tatăl lor pare că persoanele nou venite nu prezintă interes. Întrebat, însă, despre venituri, el spune că are doar alocaţia copiilor şi ce mai primeşte de la oamenii din sat, când e chemat la muncă. Fetiţa, în clasa a cincia, este mai vorbăreaţă, însă şi ea are probleme la învăţătură. Deşi recunoaşte fiecare literă în parte, nu reuşeşte să le lege pentru a forma cuvinte. Persoanele care le mai poată de grijă spun că cei mici au nevoie de o evaluare psihologică, pentru că, cel mai probabil, să poată urma o formă de învăţământ adaptată nevoilor lor. Cum, însă, nimeni nu se ocupă de ei, cei mici pornesc în viaţă cu un mare minus.

Ne-ar face foarte mare plăcere să ținem legătura cu voi și pe rețelele de socializare, motiv pentru care vă invităm să ne urmăriți pe pagina Facebook, unde vom putea discuta împreună știrile și articolele noastre. Vizitați pagina noastră Facebook aici.

Facebook Comments