După ce s-a prăbușit cu avionul, Ceaușescu a împușcat, cu sânge rece, nouă oameni, cu mitraliera. ”Omul ăla mic mi-a dat un șut în burtă. Am sângerat cinci zile. Atunci l-am blestemat să moară cu mâinile la spate!”

După ce s-a prăbușit cu avionul, Ceaușescu a împușcat, cu sânge rece, nouă oameni, cu mitraliera. ”Omul ăla mic mi-a dat un șut în burtă. Am sângerat cinci zile. Atunci l-am blestemat să moară cu mâinile la spate!”

143
Comentariile sunt închise pentru După ce s-a prăbușit cu avionul, Ceaușescu a împușcat, cu sânge rece, nouă oameni, cu mitraliera. ”Omul ăla mic mi-a dat un șut în burtă. Am sângerat cinci zile. Atunci l-am blestemat să moară cu mâinile la spate!”
ceausescu

Scăpat din accidentul de la Moscova, unde s-a prăbușit cu un avion, pe 4 noiembrie 1957, Generalul Nicolae Ceaușescu, ajuns, la 39 de ani, al doilea om din Ministerul Forțelor Armate, merge, personal, la Vadu Roșca, în Vrancea, unde țăranii se opun colectivizării. Împușcă, pe loc, nouă dintre ei, rănește și arestează zeci. Dana Radu piere la nici 28 de ani împliniți. Sătenii îl blesteamă pe Ceușescu să moară cu mâinile la spate, fără să se poată ruga, așa cum s-au stins și semenii lor…

Dintre toate țările peste care ciuma comunistă și-a întins neagra mantie, România a opus cea mai înverșunată și mai lungă rezistență. În iarna lui 1957, Nicolae Ceaușescu, proaspăt scăpat din accidentul aviatic de la Moscova, din 4 noiembrie, unde Grigore Preoteasa și-a pierdut viața iar el a fost rănit și ars la mâna dreaptă, află că sătenii din Vadu Roșca, Vrancea, se opun colectivizării. La 39 de ani are, deja, gradul de general, este al doilea om, ca importanță, din Ministerul Forțelor Armate, după ministrul Leontin Sălăjan. Deși nerefăcut complet, anunță că se va ocupa, personal, de ”stârpirea chiaburilor”. Se suie, efectiv, pe tancuri, cheamă camioane în care pune mitraliere, dă ordin ca unitățile Securității Statului, cele de Intervenție, de la Tecuci, să înconjoare satul și pleacă într-acolo.

loading...

În 1957, Ceaușescu (centru) era deja o persoană importantă printre comuniști, deși nu împlinise, încă, 40 de ani

În martie 1949, Plenara Comitetului Central al Partidului Munctoresc Român decisese colectivizara agriculturii, dar Galațiul și Vrancea rămăsese printre ultimele județe ”libere”, pentru că aici ”oamenii locului erau îndărătnici, iar sărăcimea, puțină”. Miliția dă târcolae, în toamnă, vrea să afle ce și cum, care-s capii rebeliunii. Ceaușescu nu mai are, însă, timp de anchete, trece direct la acțiune.

”Crengile au început să tremure, deși vântul nu se pornise”, își mai aduc aminte sătenii. E 4 decembrie 1957 când tancurile ajung în sat. Sunt așteptate cu furci și topoare. Pământul e al sătenilor, nu vor să-l deie. Ceaușescu n-are vreme. Stă fix între două tancuri cu turelele îndreptate spre biserică atunci când își lasă mâna în jos, cu o mișcare iute. Mitralierele din camioane trag. Trag mult. Clopotul satului le acoperă moartea. Lângă Nițu Stan, Costică Arnabaș căzu în genunchi și-și desfăcu, la piept, cămașa, rupând-o. Alături, Aurică Dimofte și, strângând în mână toporul, Ionică Areaua. Dana a lui Radu are doar 28 de ani. E mamă. Împușcată pe loc. ”Să le dăm răzvrătiților ceea ce vor”, urlă Ceaușescu.

”Omul acela mic (n.r. – Ceaușescu) în scurtă albastră, mi-a tras un bocanc în burtă și m-a înjurat. Cinci zile, cinci zile am sângerat. Da ‘io n-am zis nimica, numai am gemut și l-am blestemat, așa, în gând, să moară cum au murit ai mei, neîmpărtășit și cu mâinile legate la spate, ca Aurică al nostru, căruia îi țâșnea sângele pe gură”, pomenește Marin Crăciun. La Vadu Roșca, sunt, pe 4 decembrie 1957, 48 de răniți. Morții sunt adunați noaptea și aruncați într-o groapă comună, pe undeva pe lângă Focșani, fără cruce, fără nume. Arestații sunt bătuți, zi și noapte. Crunt. ”Pe mine, că eram mai tânăr, m-au bătut cu parul numa-n cap. De atunci nu prea mai aud”, își mai aduce aminte nea Crăciun…

„Era îmbrăcat în pantaloni bufanţi, groşi, din stofă de lână de culoarea cenuşii, ţesută în forma literei V peste care avea o scurtă din aceeaşi ţesătură. Şapca de pe cap întregea setul vestimentar al ministrului. În picioare avea bocanci maro, din piele, cu talpa groasă şi tureaca înaltă, de unde se vedeau şireturile prinse în capse aşa cum poartă ofiţerii în aplicaţii”…

Pe 17 ianuarie 1958 începe procesul. Ioniță Haralambie e considerat ”insigator”. Primește 14 ani. Cea mai mică pedeapsă e de cinci ani, plus doi de interdicție și confiscarea averii. ”Nu s-a terminat, atunci, totul. Ca să nu mai facem nimic, au lăsat niște ghiogari (n.r. – activiști înarmați cu bâte, cu ghioage, pentru a-i determina pe țărani să intre în colectiv), care ne terorizau mereu”, mai spun țăranii.

După 1990, supraviețuitorii au ridicat un monument modest. pentru Aurel Dimofte (29 de ani), pentru Ionuț Cristea (22 de ani), pentru Ion Arcan (14 ani), pentru Dumitru Crăciun (29 de ani), pentru Toader Crăciun (49 de ani), pentru Stroie Crăciun (31 de ani), pentru Dumitru Marin (29 de ani), pentru Marin Mihai (42 de ani) și pentru Dana Radu (28 de ani). Azi, la Vadu Roșca, nimeni nu mai comemorează nimic. Vremurile au făcut asta. Doar o colivă se mai leagănă, din când în când, la biserică, lângă clopotul cel înviat, așa, ca o veșnică pomenire, scrie nationalisti.ro

Dragi prieteni,

Ne-ar face foarte mare plăcere să ținem legătura cu voi și pe rețelele de socializare, motiv pentru care vă invităm să ne urmăriți pe pagina Facebook, unde vom putea discuta împreună știrile și articolele noastre. Vizitați pagina noastră Facebook aici.

 

loading...

Facebook Comments