Situatie revoltatoare in institutiile de stat, dupa ce s-au marit salariile SEFILOR. Și-au mărit atât de mult salariile încât au golit deja bugetul. Uite ce salariu are un director de la Protecţia Copilului…

Situatie revoltatoare in institutiile de stat, dupa ce s-au marit salariile SEFILOR. Și-au mărit atât de mult salariile încât au golit deja bugetul. Uite ce salariu are un director de la Protecţia Copilului…

159
Comentariile sunt închise pentru Situatie revoltatoare in institutiile de stat, dupa ce s-au marit salariile SEFILOR. Și-au mărit atât de mult salariile încât au golit deja bugetul. Uite ce salariu are un director de la Protecţia Copilului…
institutii de stat

Și-au mărit atât de mult salariile încât au golit deja bugetul. Ce soluții au primăriile. Un director de la Protecţia Copilului are peste 10.000 de lei pe lună, în schimb angajatele care au grijă de copii iau 1.500 de lei.

România, ţara lipsurilor, neajunsurilor şi paradoxurilor, traversează o criză în administraţiile locale, unde s-au mărit lefurile odată cu nouă lege a salarizării.

Consiliile judeţene au aprobat majorări chiar şi cu 50 la sută, deşi nu au fonduri suficiente. Drept urmare, preşedinţele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici le-a transmis membrilor că în această situaţie există două variante: fie sunt daţi afară oameni, fie li se taie, iar lefurile.

Preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici le-a trimis un email bugetarilor prin care le-a dat de ales.

Lili Stan, funcţionar public şi membru SNFP: „E cam acelaşi lucru: ori micşorezi numărul ori tăi salariul. Mai diplomat ar fi să reducă numărul salariaţilor decât să taie salariile, dar nu ştiu. Oricum e de rău ambele variante. O să se ajungă şi la proteste dacă se va confirma.”

Direcţiile pentru Protecţia Copilului din ţară sunt exemple de instituţii care nu mai au fonduri.

Ioan Buruiană este director general adjunct la Direcţia pentru Protecţia Copilului Vaslui. Are cel mai mare salariu din instituţie – 10.200 de lei brut. Ceilalţi şefi iau şi ei aproape 10 mii de lei de când cu legea salarizării. Consiliul judeţean a aprobat hotărârea, dar nimeni nu s-a gândit că nu mai rămân bani şi pentru mâncarea copiilor. În plus, centrul a adunat până acum datorii de 30 de milioane de lei.

Discrepanţa în sistemul de protecţie socială, unde oricum există prea puţini asistenţi maternali, este uriaşă. Îngrijitorii, aflaţi în subordinea Ministerului Muncii sunt plătiţi din bugetul de stat şi nu beneficiază de nicio mărire.

O femeie, care îngrijeşte acasă 3 copii cu handicap, primeşte 1.500 de lei net plus 600 de lei pensie pentru fiecare minor.

Camelia Chelaru, asistent maternal:”Ne-a spus ca să fim mulţumiţi că nu ni se ia din salariu. Ne gândim să ieşim în stradă sau să aducem copiii la Direcţie. Este foarte greu.”

Irina Câmpeanu, purtător de cuvânt DGASPC Vaslui: „Instituţia noastră a înaintat memorii atât la Ministerul Finanţelor cât şi la Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale şi sperăm că solicitarea noastră să se soluţioneze pozitiv.”

Situaţia este gravă şi în Botoşani.

Doina Nacu-Manole, director executiv DGASPC Botoşani:”În cadrul bugetului Direcţiei avem descoperită o luna de salarii în suma cam de 35 miliarde lei vechi, această fiind suma pentru cheltuiala de personal pe o lună.”

Salariile asistenţilor maternali ar putea creşte numai dacă ministrul Muncii ar lua o astfel de hotărâre.

De când cu legea salarizării şi multe primării care au mărit lefurile au anunţat că rămân fără bani. Răspunsul premierului Mihai Tudose a fost că măririle trebuiau făcute în funcţie de bugetul fiecărei instituţii. Sursa: stirileprotv.ro

Dragi prieteni,

Ne-ar face foarte mare plăcere să ținem legătura cu voi și pe rețelele de socializare, motiv pentru care vă invităm să ne urmăriți pe pagina Facebook, unde vom putea discuta împreună știrile și articolele noastre. Vizitați pagina noastră Facebook aici.

Facebook Comments