Țiganii pleacă din Europa și cer azil în SUA. Ce motiv invocă?

Țiganii pleacă din Europa și cer azil în SUA. Ce motiv invocă?

131
Comentariile sunt închise pentru Țiganii pleacă din Europa și cer azil în SUA. Ce motiv invocă?
Rromii-pleaca-din-Europa

Numeroşi români de etnie romă solicită azil în statul California (SUA), spunând că sunt persecutaţi în România şi în  ţări ale Uniunii Europene, informează oficiali SUA şi organizaţii pentru drepturile minorităţilor, conform site-ului Bloomberg, citat de Ziarul Financiar.

Viorel R., un rrom din România, spune că şi-a vândut animalele și a cumpărat un bilet de avion spre Mexic. De acolo s-a îndreptat spre frontiera Statelor Unite şi s-a adresat poliţiei americane pentru a cere azil.

„Am decis să plec pentru că nu mai puteam să supravieţuiesc”, afirma Viorel R., în vârstă de 52 de ani, în Riverside, California, arătând rănile despre care spune că i-au fost făcute de poliţie. „Nu mai puteam suporta să fim priviţi de sus”, a declarat el.

loading...

În anul 2016, circa 1.800 de români au fost reţinuţi la frontiera sudică a Statelor Unite, față de 400 anul trecut şi câteva zeci în 2008, atestă datele oficiale ale autorităţilor americane.

„Romii aleg să traverseze Oceanul Atlantic în contextul tendinţelor antiimigraţie din Europa. Grupurile de romi, în general nomade, vizate de persecuţii de sute de ani, se confruntă acum cu diminuarea toleranţei autorităţilor europene, în contextul venirii a peste un milion de imigranţi şi refugiaţi din Siria şi din alte ţări. Amplificarea tendinţelor neonaziste din România până în Italia a condus la demolarea taberelor de romi, la atacarea afacerilor romilor, la segregarea comunităţilor şi agresarea copiilor”, relatează agenţia Bloomberg.

„Oamenii devin suficient de disperaţi pentru a cere azil în Statele Unite”, declara Ethel Brooks, preşedintele Centrului European pentru Drepturile Rromilor şi profesor asociat la Universitatea Rutgers din New Jersey.

Rromii văd o serie de oportunităţi în Statele Unite, în pofida ascensiunii populismului şi a apelurilor de limitare a imigraţiei. Agenţii Poliţiei de frontieră din SUA au depistat grupuri de câte 20 de persoane, conduse de călăuze.

„Toţi susţin că sunt romi. Susţin că sunt membri ai unui grup care este persecutat de autorităţile din România”, spunea Daniel Parks, agent al Poliţiei Vamale şi de Frontieră a SUA din zona San Diego.

„Există numeroase prejudecăţi în privinţa romilor în aproape toate ţările europene. Stereotipurile conform cărora ar practica cerşetoria şi ar comite furturi alimentează prejudecăţile”, declara, pentru Bloomberg, Natalia Bănulescu-Bogdan, director adjunct al Programului internaţional al Institutului pentru Politicile Migraţiei, cu sediul în oraşul Washington.

De când România şi Bulgaria sunt membre ale Uniunii Europene, rromii au întâmpinat rezistenţă când au încercat să migreze spre Europa Occidentală. În Suedia, liderii politici vor interzicerea cerşetoriei, dar criticii susţin că astfel de iniţiative sunt îndreptate împotriva romilor. În Franţa, autorităţile au demolat tabere de romi de la periferia Parisului. Guvernul Canadei a adoptat în 2012 o lege care sancţionează solicitările de azil bazate pe argumente false, după ce mii de romi din Ungaria au ajuns pe teritoriul canadian.

Acum, romii vor să se stabilească în Statele Unite, mulţi ajungând în suburbiile oraşului Los Angeles. Unii trăiesc în apartamente, alţii în corturi din parcuri fiind în căutare de spaţiu locativ. Câțiva muncesc în restaurante  sau ca agenţi de pază , dar mulți cerşesc sau primesc ajutor din partea bisericilor locale.

Dragi prieteni. Ne-ar face foarte mare plăcere să ținem legătura cu voi și pe rețelele de socializare, motiv pentru care vă invităm să ne urmăriți pe pagina Facebook, unde vom putea discuta împreună știrile și articolele noastre. Vizitați pagina noastră Facebook aici.

loading...

Facebook Comments