Un tânăr rus susţine că a trăit pe Marte! Cercetătorii sunt umiţi de mărturiile şi desenele sale

Un tânăr rus susţine că a trăit pe Marte! Cercetătorii sunt umiţi de mărturiile şi desenele sale

60
0
boris

 Un tânăr din Rusia şi-a uimit concetăţenii atunci când le-a împărtăşit o parte din ideile inedite pe care le are şi experienţele pe care le-a trăit cu mii de ani în urmă. El susţine că o civilizaţie a existat pe Marte acum mai bine de o mie de ani şi că el a fost unul dintre membrii acesteia.

Nu poţi şti niciodată ce poveste inedită îţi poate fruniza cineva dacă nu întrebi persoana respectivă care este opinia ei despre existenţa unor forme de viaţă pe altă planetă. Pe de o parte, ar fi naiv să credem că suntem singurele forme de viaţă dintr-un Univers potenţial infinit. Pe de altă parte, există foarte puţine argumente care să demonstreze existenţa vieţii pe alte planete, exceptând Terra.

Lucruri precum obiectele zburătoare neidentificate sau teorii ale consipraţiei sunt adesea luate în râs. Poate că nu avem dovada existenţei unor forme extraterestre în prezent, dar este posibil ca ele să fi existat în trecut? Răspunsul este da, potrivit unui tânăr de orginie rusă în vârstă de 21 de ani. Boriska Kipriyanovich, căci acesta este numărul bărbatului în cauză, susţine că o civilizaţie extraterestră a existat acum mii de ani în urmă, conform littlethings.com.

loading...

Mai mult decât atât, el afirmă convins că a făcut parte din comunitatea ei. Potrivit spuselor tatălui, Boriska a avut un comportament neobişnuit de la o vârstă fragedă, iar mama lui povesteşte că el putea citi şi scrie la vârsta de doi ani. Ambii părinţi declară faptul că băiatul le vorbise despre civilizaţia extraterestră şi modul ei de de organizare atunci când era elev în şcoala primară. Deşi poveştile lui nu erau obişnuite pentru un copil cu multă imaginaţie, părinţii susţin că nu ei sunt cei care i-au cultivat pasiunea pentru lucrurile şi fenomenele paranormale.

Boriska a fost contactat de publicaţie engleză The Sun pentru a povesti despre experienţele pe care susţine că le-a trăit ca marţian cu mii de ani în urmă. „Îmi amintesc că aveam 14 sau 15 ani atunci când marţienii duceau războaie, iar eu a trebuit să particip la ele alături de un prieten”, a spus bărbatul. Tânărul a împrtăşit părerile lui cu mulţi experţi care nu exclud posibilitatea ca el să spună adevărul.

Unii oameni cred că Marte ar avea potenţialul să ofere condiţii propice dezvoltării formelor de viaţă datorită abundenţei de apă care a existat pe această planetă, iar potrivit teoriei acolo unde există apă, formele de viaţă iau naştere. Sursa: click.ro

boris

Dragi prieteni. Ne-ar face foarte mare plăcere să ținem legătura cu voi și pe rețelele de socializare, motiv pentru care vă invităm să ne urmăriți pe pagina Facebook, unde vom putea discuta împreună știrile și articolele noastre. Vizitați pagina noastră Facebook aici.

loading...

Facebook Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *