La fel ca în vremea COMUNISMULUI. Legea pe care vor s-o adopte autoritățile în prag de toamnă

La fel ca în vremea COMUNISMULUI. Legea pe care vor s-o adopte autoritățile în prag de toamnă

- in ECONOMIE
343
Comentariile sunt închise pentru La fel ca în vremea COMUNISMULUI. Legea pe care vor s-o adopte autoritățile în prag de toamnă
loading...
radet4

La început de toamnă, autorităţile vor să schimbe legea, astfel încât oamenii să nu mai poată renunţă la sistemul centralizat de încălzire, aşa cum se întâmpla pe vremea dictaturii când tremuram cu toţii în case. Nemulţumiţi, în Bucureşti, mulţi au dat în judecată regia de distribuţie a energiei termice, ca să-şi poată monta centrală de apartament în locuinţa.

Haralambie Coman spune că după ce şi-a cumpărat o centrală de apartament, după ce şi-a tras o ţeavă suplimentară de gaz, după ce a obţinut acceptul vecinilor imediaţi, a fost… refuzat de RADET.

Haralambie Coman: “Mi-au spus că nu îndeplinesc toate condiţiile, adică, ultimul punct să fie cineva debranşat în bloc. Eu sunt primul. De ce alţii pot şi eu nu pot?”

De supărare, a tăiat ţevile pentru încălzire şi apă caldă, iar acum plăteşte două facturi – la gaz şi la RADET. În cele din urmă a mers în judecată.

Lucrurile se vor complică şi mai mult, spunt surse din piaţă, odată ce va fi adoptată legea cu privire la energia termică. Aceasta prevede că toţi vecinii din bloc trebuie solicitaţi la debranşare. În plus, unele blocuri s-ar putea să nu se mai poată debranşa.

Noua lege a energiei termice introduce un nou concept, zona unitară de încălzire. Ce înseamnă acest lucru? Că toate blocurile aflate în imediata apropiere a punctului termic nu se vor mai putea debranşa de la sistemul centralizat de încălzire.

Surse din cadrul RADET au recunoscut că numărul debranșărilor a scăzut foarte mult în acest an. Autorităţile vor să-i descurajeze pe bucureşteni să-şi pună centrale. Susţin că ar creşte poluarea în oraş. În plus, dacă apa folosită la răcirea CET-urilor din capitală nu va fi utilizată şi la încălzirea populaţiei, se pune în pericol producerea energiei electrice.

Dar miza nu este doar energia pentru blocurile vechi. Şi blocurile în construcţie ar putea fi obligate să se conecteze la sistemul centralizat. Legea vine cu obligaţii speciale pentru dezvoltatori.

Emil Calotă, vicepreşedinte ANRE: “Să pună la dispoziţia autorităţilor un studiu dedicat analizei şi evaluării celei mai eficiente formule de încălzire al condominumului.”

Oamenii sunt însă nemulţumiţi şi susţin că sunt captivii unui sistem care nu funcţionează bine şi nu oferă servicii de calitate. În primul rând, dacă ar fi înconjuraţi de rău platnici, iar RADET le-ar tăia căldura şi apă caldă, nu ar avea posibilitatea să-şi instaleze centrală de apartament.

Şi nu este totul. Apa care vine pe ţevile vechi ale RADET-ului este de o calitate proastă. Iată cum arată un filtru, după ce prin el a trecut timp de o luna apă caldă.

Răspunsul RADET

Referitor la cererea Dvs., înregistrată la RADET Bucureşti cu numărul 72377/25.09.2017, prin care ne solicitaţi să răspundem la o serie de întrebări, conform Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, vă comunicăm următoarele:

1. Care ar fi pericolele debransarilor de la sistemul centralizat de termoficare?

În cazul debranşării unor apartamente este afectat confortul termic al vecinilor, prin transferul căldurii prin pereţii locuinţei.

De asemenea, se produc dezechilibre în instalaţiile interioare ale condominiilor, motiv pentru care instalaţia de încălzire trebuie analizată prin reconsiderarea consumului, anumite componente necesitând înlocuirea.

2. În acest moment câte apartamente sunt la RADET și câte sunt debranșate? Care este ponderea debranșărilor?

În 1990 existau 610.980 apartamente branşate la termoficare. În anul 2017, la data de 31.06.2017, existau branşate la RADET 562.000 apartamente. Ponderea debranşării din anul 1990 până în anul 2017 este de 8%.

3. Cu căt a scazut în acest an ponderea debranșărilor față de anul trecut sau față de acum 2 ani?

Tendinţa debranşărilor / rebranşărilor din ultimii 4 ani este prezentată in tabelul de mai jos:

4. Ce se schimbă în ceea ce privește debranșările în cazul apartamentelor conectate în acest moment la sistemul centralizat după modificarile legislative? Care vor fi noile condiții de debranșare?

La această dată modificarea Legii 325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie termică se află în dezbaterea Parlamentului. În momentul modificării cadrului legislativ, noile condiţii de debranşare vor fi făcute public pe site-ul regiei www.radet.ro.

5. Oamenii se plâng de faptul că RADET nu oferă servicii de calitate și de aceea vor să renunțe la sistem. Ce le răspundeți?

RADET depune toate eforturile pentru asigurarea continuităţii serviciului de termoficare la standarde cât mai ridicate. În acest sens s-au realizat documentele strategice necesare dezvoltării proiectelor de infrastructură tehnică privind reabilitarea reţelei primare de termoficare.

RADET şi-a propus cel mai amplu program de investiţii din ultimii 27 de ani, care are ca obiective principale modernizarea centralelor termice şi finalizarea dispeceratului SCADA pentru monitorizarea parametrilor sistemului de termoficare şi controlul acestora de la distanţă, în timp real.

Înainte de a lua o decizie în ceea ce priveşte procedura de debranşare reamintim clienţilor RADET avantajele pe care le prezintă sistemul centralizat de termoficare, fiind cel mai sigur, ecologic şi ieftin sistem de încălzire.

6. Câte plângeri ați primit anul acesta și anul trecut de la clienții dvs pe motive de lipsă de apa caldă, lipsă de caldură in calorifere? Și ce ați făcut în aceste situații?

S-au făcut verificări la faţa locului şi s-au luat măsuri după caz, în funcţie de natura problemei sesizate: aerisirea instalaţiei de încălzire, înlocuirea conductei afectate, sau alte măsuri tehnice necesare.

Totodată, a fost sesizată asociaţia de proprietari pentru remedierea situaţiei în cazul în care lipsa parametrilor a fost generată de defecţiuni ale instalaţiei din interiorul condominiului.

sursa: stirileprotv.ro

faceti click pe imaginea de mai jos pentru detalii

loading...

Facebook Comments