Evolutia religioasa a societatii omenesti este opusa ferm evolutiei socio-istorice, cel putin din punct de vedere spiritual. Religia postuleaza pregatirea de-a lungul existentei a spiritului pentru lumea invizibila a dimensiunii sacre.
Evolutia religioasa a societatii omenesti este opusa ferm evolutiei socio-istorice, cel putin din punct de vedere spiritual. Religia postuleaza pregatirea de-a lungul existentei a spiritului pentru lumea invizibila a dimensiunii sacre. Societatea istorica si politica postuleaza fericirea prin bunastare materiala, tinta cea mai luminata a aspiratiilor omenesti.
Dar si mitologiile anterioare aparitiei crestinismului promovau ideea „saraciei materiale” în favoarea fericirii în alta manifestare a vietii dupa moarte. În Babilon, traditia cerea ca pâna si zeita Ishtar, în drumul ei prin sapte vami spre infern sa se lepede de „metale”, adica de podoabele cu care se expusese în lumea oamenilor. În crestinism averile îngaduite omului sunt de natura spirituala în exclusivitate, ci nu materiale…
S-a mai spus si se va mai spune ca evolutia societatii omenesti, istorica si existentiala, are mai toate accentele prin aspiratii si dorinte cu un curs opus moralei crestine.
Evident, a face elogiul saraciei în ideea religioasa a dobândirii absolvirii de pacate pe lumea cealalta, în psihologia actuala pare un nonsens, o idee inacceptabila. Iar Dictionarul sfintilor pamânteni numiti de-a lungul a aproape doua mii de ani scoate la iveala dramaticul adevar (pentru noi), ca toti, absolut toti au fost locatari în lumea materiala a saraciei dintr-un capat în altul!
Ce ar mai fi de spus? Asistam de fapt la un paradox acceptat îndeobste, ca a „milita” religios pentru purificarea spiritului prin neprihanire materiala si „strictul necesar” în existenta, este bine primit de ceruri dar nu si în istoria concreta.
Iata o idee care reînvie în mintea liberului cugetator si nu o accepta nici un muritor care crede în Dumnezeu în mod traditional, ci nu angajat profund în sens religios… În evolutia istorica omul a varsat mult sânge pentru fericirea materiala, si foarte putin pentru fericirea de dincolo de moarte.
Or, postulatul religios inverseaza termenii. Credem asadar în Dumnezeu evoluând ca oameni spre fericirea materiala, iar mesajele sacrului superior ne cer pondere si renuntare la bunurile materiale deoarece nu pe acestea le vom lua cu noi atunci când în starea de spirite nu vom mai avea nevoie de nimic din ce-am iubit pe pamânt din sfera avutiilor!
Acest paradox a ajuns în starea calma, teoretica, resemnata si concilianta. Dezideratele credintei crestine ramân într-un plan înalt pe care nu tinem neaparat sa-l atingem, iar exegetul crestin vede în aceasta atasare manifestarea pacatului din om. Mai ramâne o idee deopotriva religioasa si stiintifica, aceea a „existentei bine temperate”, termen însusit din muzica, unde avem „clavecinul bine temperat”.
Oare ne îndreptam, prin acea contradictie dintre cerintele spiritului si avantajele materiale dorite cu atâta ardoare, spre un nivel de pacatuire generalizat, iar acesta va atrage, cum spun Cartile Sfinte, pedeapsa suprema, pâna la aparitia, pe aceasta planeta, a oamenilor placuti lui Dumnezeu prin continutul lor spiritual profund si intransigent?
Si aspiratiile spirituale, ca si cele materiale au facut istoria ultimelor milenii. În fata lui Dumnezeu toti oamenii sunt egal primiti si li se dezvaluie doar faptele în lumea materiala, care devin materia judecatii finale, scrie Revista Magazin.
