București, 25 martie 2019 – Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) organizează în cadrul Global Money Week, în perioada 25 – 31 martie 2019, o serie de acțiuni dedicate promovării educației financiare în rândul copiilor și tinerilor.
Primul eveniment din săptămâna GMW a reunit astăzi, la Bursa de Valori București, mai mulți elevi care au participat la deschiderea ședinței de tranzacționare. De asemenea, elevii prezenți la Bursa de Valori București au participat la o activitate educativă, desfășurată sub forma unui joc, având ca scop înțelegerea noțiunilor privind bursa, a unor situații economice ale societăților și efectele acestora asupra evoluției prețului acțiunilor.
“Educația financiară a devenit un punct de reper important în activitatea ASF și sunt încrezător că în timp programele noastre vor avea efecte benefice asupra elevilor și studenților. Educația timpurie înseamnă consumatori bine informați. Totodată, acest demers creează premise excelente pentru dezvoltarea sănătoasă a piețelor financiare”, a declarat Președintele ASF, domnul Leonardo Badea.
Obiectivele ASF pentru evenimentele care vor fi organizate în cadrul GMW vizează în principal creșterea nivelului de conștientizare cu privire la importanța educației financiare și rolul acesteia în dezvoltarea economică a țării, îmbunătățirea accesului copiilor și tinerilor la noțiuni de educație financiară și la informații (creșterea nivelului de incluziune financiară), familiarizarea copiilor și tinerilor cu activități reale, specifice pieței financiare și stabilirea unei relaționări cu profesioniștii din piața financiară (job shadow), precum și implicarea efectivă a asociațiilor pieței și asociațiilor de protecție a consumatorilor în activitatea de promovare a educației financiare și a necesității acesteia.
Proiectele de educație financiară derulate la nivel național de Autoritatea de Supraveghere Financiară, Banca Națională a României și Ministerul Educației Naționale au avut o contribuție importantă la obținerea premiului Country Award pentru regiunea Europa și Asia Centrală, câștigat de România în anul 2017. Distincția a fost acordată la Berlin de către Child & Youth Finance International (CYFI), organizatorul GMW și una dintre cele mai importante organizații non-guvernamentale din lume.
Programul de educație financiară al ASF, pentru anul școlar 2018-2019, include 140 de unități de învățământ din 31 de județe și Municipiul București. Numărul estimat al elevilor care vor participa la acest program se ridică la peste 18.000. Totodată, în cadrul Laboratorului Academic, programul ASF destinat dezvoltării educației financiare în învățământul universitar, vor participa peste 10 centre universitare din întreaga țară.
Global Money Week este un eveniment internaţional în cadrul căruia comunităţi întregi îşi unesc eforturile pentru a stimula o mai bună cunoaştere a mediului financiar, pentru înlăturarea politicilor financiare depăşite şi pentru a oferi tinerilor instrumentele şi inspiraţia necesare pentru a-şi modela propriul viitor. Această iniţiativă a reunit organizaţii din 169 de țări și a implicat peste 32 milioane de copii și tineri.
Evenimentele organizate de ASF în săptămâna GMW
· 25 – 31 martie 2019
Săptămâna porților deschise – acțiune ce va promova în rândul elevilor importanța educației financiare. Este o acțiune națională de amploare ce reunește toate cele trei piețe supravegheate de ASF.
· 25 martie 2019
Traseul educațional București – acțiune în cadrul căreia elevi din mai multe licee bucureștene vor parcurge cu un autobuz un traseu în care vor fi incluse obiective socio-culturale, precum și importante clădiri ale vieții financiare din Capitală. Pe parcursul traseului, liceenilor le vor fi susținute prezentări de către reprezentanții ASF. Elevii vor primi materiale care să-i ajute la îmbunătățirea gradului de educație financiară.
Întâlnire cu studenții de la Universitatea Al. I. Cuza din Iași – Liga Studenților Economiști din cadrul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor organizează împreună cu ASF mai multe sesiuni de comunicări privind importanța educației financiare în mediul academic.
· 26 martie 2019
Ne jucăm și învățăm! – activități în aer liber la care participă copii de vârstă preșcolară sau de școală primară. Copiilor li se vor prezenta noțiuni simple de educație financiară.
Întâlnire cu profesori din alte state sosiți în România prin programul Erasmus – activitatea se înscrie în sfera acțiunilor de educație financiară și va fi derulată prin intermediul Școlii Superioare Comerciale „Nicolae Kretzulescu” din București.
Concurs de debate pe teme financiare non-bancare pentru liceeni. Competiția se desfășoară sub coordonarea Asociației Române de Dezbateri, Oratorie și Retorică (ARDOR), iar etapa finală va avea loc la Școala Superioară Comercială „Nicolae Kretzulescu“ din București.
· 27 martie 2019
Ne jucăm și învățăm! – activități în aer liber la care participă copii de vârstă preșcolară sau de școală primară.
Workshop dedicat profesorilor din învățământul preuniversitar – acțiune ce presupune transmiterea de informații aferente pieței financiare, utile în dezvoltarea personală și a carierei.
· 28 martie 2019
Gala EduFin – eveniment aflat la cea de-a treia ediție, care are ca obiective popularizarea importanței educației financiare și recunoașterea dezvoltării de proiecte de educație financiară la nivel național. La acest eveniment participă reprezentanți ai entităților reglementate, ai asociațiilor de profesioniști și asociațiilor de consumatori, precum și reprezentanți ai Parlamentului, Guvernului, autorităților administrației publice locale și centrale, alte instituții cu rol important în domeniu din România, ambasade, organisme internaționale ș.a.
· 29 martie 2019
Săptămâna porților deschise la ASF – eveniment în cadrul căruia elevii vor vizita sediul ASF și li se vor prezenta informații cu privire la rolul și activitatea Autorității.
Mai multe detalii despre acțiunile întreprinse de ASF cu ocazia GMW le puteți găsi pe site-ul ASF www.asfromania.ro/edu/.