Dacian Cioloș e TERMINAT: Ce a făcut când era premier, deși NU TREBUIA

Dacian Cioloș e TERMINAT: Ce a făcut când era premier, deși NU TREBUIA

- in DE ACTUALITATE, ECONOMIE, POLITICA
620
Comentariile sunt închise pentru Dacian Cioloș e TERMINAT: Ce a făcut când era premier, deși NU TREBUIA

Vicepreşedintele Curţii de Conturi, Cosmin Nicula, a declarat, miercuri, că, din datele pe care le are şi le-a prelucrat instituţia, Guvernul trebuia să facă pentru 2016 o rectificare bugetară negativă, atât în iulie, cât şi în noiembrie, având în vedere estimările optimiste privind veniturile şi cheltuielile totale.

„Noi am făcut acest control operativ la Ministerul de Finanţe şi la principalii ordonatori de credite urmare a solicitării Camerei Deputaţilor din data de 16 ianuarie. Controlul acesta operativ este completat de controlul ulterior unde reprezentanţii Curţii de Conturi sunt în control la Ministerul de Finanţe şi la toate regionalele de Finanţe, control care se va finaliza pe data de 31 martie.

Din datele pe care noi le-am primit de la Ministerul Finanţelor, respectiv prognoza veniturilor sau programarea veniturilor din bugetul pe 2016 şi realizările pe care le-a avut atât în prima parte a anului, la prima rectificare bugetară, cât şi la a doua rectificare bugetară, datele pe care noi le avem şi pe care noi le-am prelucrat spuneau foarte clar că Guvernul trebuia să facă o rectificare bugetară negativă, atât pentru cea din iulie, cât şi pentru cea din noiembrie, datorită estimărilor optimiste (…) atât a veniturilor, cât şi a cheltuielilor totale”, a afirmat Nicula citat de agerpres.ro.

Cosmin Nicula a fost audiat la comisiile parlamentare de buget, finanţe care verifică rectificările bugetare făcute de Guvernul Dacian Cioloş în 2016.

Potrivit lui Nicula, bugetul a fost ‘categoric afectat’.

„Bugetul a fost categoric afectat. Noi avem un control ulterior în desfăşurare şi nu doresc să dau o opinie astăzi pentru a nu-i influenţa pe colegii mei care sunt în control atât la cele 8 regionale de finanţe, cât şi în cadrul Ministerului de Finanţe”, a adăugat Nicula, întrebat cine se face vinovat de acest lucru şi cum a fost afectat bugetul.

El a mai spus că datele vor fi certe doar în momentul în care se va închide contul de execuţie bugetară, cu termen maxim la 30 iunie 2017. „Începând cu luna august, Curtea de Conturi va intra cu auditul financiar pe contul de execuţie bugetară, unde atunci putem să vorbim de date certe”, a adăugat Nicula.

informeaza: stiripesurse.ro

Facebook Comments