Noul Cod Penal a fost adoptat ”cu viteza luminii”. Parlamentarii PSD şi ALDE au aplaudat în momentul în care Florin Iordache a anunţat că misiunea a fost îndeplinită:

Noul Cod Penal a fost adoptat ”cu viteza luminii”. Parlamentarii PSD şi ALDE au aplaudat în momentul în care Florin Iordache a anunţat că misiunea a fost îndeplinită:

- in POLITICA
1001
Comentariile sunt închise pentru Noul Cod Penal a fost adoptat ”cu viteza luminii”. Parlamentarii PSD şi ALDE au aplaudat în momentul în care Florin Iordache a anunţat că misiunea a fost îndeplinită:
noul cod penal

Noua formă a Codului Penal, în care infracţiunea de abuz în serviciu a fost redefinită, a trecut de votul Parlamentului.

“Cu viteza luminii”, aşa cum au apreciat cei de la Forumul Judecătorilor din România, Codul Penal a fost adoptat marți de Senat, iar miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor. Opoziţia i-a acuzat pe cei din Coaliţia PSD-ALDE că au îngenunchiat viitorul european al României doar pentru a-i scăpa pe Dragnea şi alţi politicieni de problemele penale. În replică, puterea a jubilat după vot şi a anunţat că noul Cod va pune capăt unor abuzuri din Justiţie. PNL şi USR, dar şi preşedintele Iohannis vor ataca la Curtea Constituţională noile prevederi.

Parlamentarii PSD şi ALDE au aplaudat în momentul în care Florin Iordache a anunţat că misiunea a fost îndeplinită: noul Cod Penal a trecut de votul Parlamentului. Opoziţia a acuzat că tot acest efort cu privire la adoptarea legii ar fi avut un singur scop.

Raluca Ţurcan, deputat PNL: “Adevăratul program de guvernare al PSD, acesta a fost: Codul Penal! Legea care scapă basma curată liderul suprem al partidului de guvernare şi un set de acoliţi politici. Există un sentiment de deznădejde pentru că dumneavoastră azi de fapt aţi îngenuncheat viitorul european al României.”

Preşedintele Camerei Deputaţilor nu a participat la dezbaterea pe articole a Codului, însă a venit la votul final. Nu a rămas în sală să răspundă acuzaţiilor venite din partea contestatarilor.

Dan Bârna, deputat USR: “De astăzi România nu mai este un stat de drept! De astăzi România a devenit un stat de Dragnea! Astăzi, dvs aţi votat ca un om care a furat banii copiilor sărmani şi i-a dat partidului, să fie premiat. Dvs consideraţi că nu este o infracţiune, ci o faptă pe care v-o asumaţi şi cu care vă mândriţi. Până la urma România va câştiga, pentru că România este mai mult decât o gaşcă de penali”.

Dezbaterea propriu zisă a legii a fost una rapidă. Nici un amendament al opoziţiei nu a fost acceptat. Iar abuzul în serviciu – cea mai controversata prevedere a noului Cod – va fi infracţiune doar dacă funcţionarul care comite fapta sau rudele sale foarte apropiate primesc foloase materiale necuvenite. Cei de la USR au susţinut că acest articol îl va scăpa pe Liviu Dragnea de condamnarea în prima instanţă la 3 ani şi jumătate de închisoare cu executare, în dosarul fostei sale soţii.

Stelian Ion, deputat USR: “Am avut 50 de ani un model în care liderul suprem era un cizmar cu 4 clase. De ce nu am putea avea un model propus de PSD în care infractorii, hoţii, golanii, să conducă această ţară? Este propunerea dvs.”

Florin Iordache, deputat PSD: “Cei care cu adevărat au încălcat legea vor răspunde. Nu vor răspunde cei care li s-au făcut degeaba dosare, cei cărora au trebuit ani de zile să-şi dovedească ei nevinovăţia.”

La votul decisiv, Coaliţia guvernamentală a avut dificultăţi în a-şi asigura cele 165 de voturi, număr minim necesar pentru adoptarea unei legi organice. UDMR a anunţat că nu susţine proiectul şi s-a abţinut la vot. Codul a trecut însă şi cu ajutorul a 9 voturi primite de la deputaţii minorităţilor naţionale altele decât cea maghiară, în ciuda scandalului iscat între un deputat USR şi liderul grupului minorităţilor, Varujan Pambuccian.

Tudor Benga, deputat USR: “Dacă astăzi această oroare de Cod Penal va trece cu ajutorul voturilor minorităților va veni un moment în care cetăţenii acestei ţări se vor întreba. Nu mânjiţi comunităţile dvs! Nu vă vindeţi pe 30 de arginţi!”

Varujan Pambuccian, deputat minorităţi: “Niciodată, dar niciodată să nu mai faceţi aşa ceva! Puteţi convinge un om ca mine care nu a votat codurile să le voteze pentru ce aţi făcut acum. Niciodată să nu mai încercaţi să mai ameninţaţi grupul ăsta în vreun fel!”

“PENTRU” a votat şi deputatul PMP Adrian Mocanu, iar asta i-a adus excluderea din partid. Adrian Mocanu este fiul fostului președinte PSD al Consiliului Județean Buzău, Victor Mocanu. Acesta a fost condamnat, în prima instanţă, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu.

Imediat după vot, Forumul Judecătorilor din România a transmis că “adoptarea cu viteza luminii a modificărilor Codului penal, încălcând flagrant convenții internaționale și ignorând avizele Comisiei de la Veneția, îndepărtează statul român de la standardele minimale ale unui stat de drept.”

De altfel, şi opoziţia a susţinut că trecerea prin Parlament a Codului Penal a fost făcută de PSD şi ALDE prin încălcarea regulamentului celor două camere.

Dezbaterea pe articole a Codului Penal a început joia trecută, în comisia parlamentară specială condusă de Florin Iordache, la o săptămână după condamnarea în prima instanţă a lui Liviu Dragnea. Vineri, sâmbătă şi duminică, aleşii au fost liberi.

Iar dezbaterile au continuat luni. Înainte cu puţin timp de debutul acelei şedinţe, Ministerul Justiţiei făcea publică forma pe care o susţine în ceea ce priveşte abuzul în serviciu. Pragul prejudiciului pentru această infracţiune era fixat la un salariul minim brut pe economie, 1.900 de lei în prezent.

Pe de altă parte, abuzul în serviciu rămâne infracţiune doar dacă funcţionarul sau rudele sale foarte apropiate primesc foloase materiale necuvenite. Iar pedeapsa maximă propusă scade de la 7 la 5 ani. Varianta a fost însuşită de PSD şi ALDE şi adoptată prin vot. Raportul comisiei era gata pentru votul în plenul Senatului.

Marţi dimineaţa, senatorii au fost chemaţi în sesiune extraordinară şi, în aproximativ două ore, au adoptat Codul Penal. Opoziţiei i-au fost respinse toate amendamentele. După prânz, Codul Penal a fost trimis către Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Imediat, în jurul orei 16, Comisia condusă de Florin Iordache s-a reunit din nou şi până la ora 18:00 parlamentarii au finalizat dezbaterile şi au scris un nou raport pentru şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor.

Iar miercuri, de la ora 10.00, a fost dezbătut şi adoptat pe articole noul Cod Penal, iar la ora 13:30 a fost dat votul. Iniţial, conducerea Camerei stabilise ziua de joi pentru votul final, însă PSD şi ALDE s-au răzgândit şi au tranşat totul încă de miercuri.

Codul Penal adoptat miercuri va fi analizat de Curtea Constituţională, la cererea PNL şi USR. Sursa: stirileprotv.ro

loading...

Facebook Comments