Tăriceanu, despre numirea lui Kovesi la Parchetul General: Un gest de aroganţă a procurorului general

Tăriceanu, despre numirea lui Kovesi la Parchetul General: Un gest de aroganţă a procurorului general

- in POLITICA
201
Comentariile sunt închise pentru Tăriceanu, despre numirea lui Kovesi la Parchetul General: Un gest de aroganţă a procurorului general

Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că decizia procurorului general Augustin Lazăr de a o numi pe Laura Kovesi într-o funcţie în Parchetul General după revocarea de la DNA este un ”un gest de aroganţă, de sfidare”.

De asemenea, Tăriceanu susţine că Augustin Lazăr ”a devenit un om politic” care ”nu-şi cunoaşte bine statutul şi atribuţiile”.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a comentat, joi seară, la Antena 3, citat de news.ro, decizia procurorului general Augustin Lazăr de a o numi pe Laura Codruţa Kovesi la Parchetul General.

”Decizia pe care a luat-o de a o numi pe Kovesi într-o funcţie la Parchetul General este un gest de aroganţă, de sfidare. Adică, este revocată pentru nişte motive foarte serioase, printre care două decizii clare, fără niciun echivoc, ale Curţii Constituţionale care o priveau direct, plus alte motive şi tu o numeşti în altă funcţie”, a spus Tăriceanu.

Acesta a continuat afirmând că Augustin Lazăr ”de multă vreme are apetenţă pentru politică”.

”El a devenit un om politic, el face declaraţii politice. Tot timpul ne atrage nouă atenţia ce trebuie să facem, cum trebuie să facem politica penală. Asta ca să vedem că nu-şi cunoaşte bine statutul şi atribuţiile pe care le are”, a mai spus Tăriceanu.

Potrivit acestuia, gesturile nu sunt normale, iar în alte ţări nu există situţii în care ”procurorul general să se interfereze în chestiunile care ţin de latura politică”.

Procurorul general Augustin Lazăr a decis delegarea Laurei Codruţa Kovesi, revocată luni din funcţia de procuror-şef al DNA, pe un post de procuror la Serviciul de îndrumare şi control al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Tăriceanu: Acest DNA, în frunte cu doamna Kovesi, a făcut ca România să pară cea mai coruptă ţară din Europa; este un deserviciu imens!

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, joi seară, că DNA şi Laura Codruţa Kovesi, prin cele 6.700 de dosare de abuz în serviciu pe care le-au instrumentat în ultimii şapte ani, au făcut ca România ”să pară cea mai coruptă ţară din Europa”, ceea ce este ”un deserviciu imens”. ”România nu stă pe picior de egalitate cu celelalte ţări europene, atâta timp cât este blamată cu această etichetă”, a spus Tăriceanu.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, joi seară, la Antena 3, că îşi doreşte ca CSM să facă ”curăţenie în propria ogradă”.

”Nu pot fi lăsaţi în continuare procurori care au mentalitatea din perioada comunistă, procurori care cred că scopul lor este să găsească vinovaţi şi să raporteze cât mai multe dosare la hectar, cum a făcut doamna Kovesi, în aşa fel încât România să pară cea mai coruptă ţară din Europa”, a spus Tăriceanu.

Aceasta a adăugat că ”imaginea asta de cea mai coruptă ţară din Europa a fost creată, în principal, de acest DNA, în frunte cu doamna Kovesi”.

”În baza articolului din Codul Penal referitor la abuzul în serviciu, care nu este o infracţiune de corupţie, ci o infracţiune asimilată corupţiei, a întocmit 90 la sută dintre dosarele de la DNA. Numărul acestor dosare şi condamnările de rigoare, într-o perioadă de 7 an,i s-a ridicat la 6.700 de dosare şi condamnări. Dacă adunăm dosarele din celelalte ţări nu cred că ajungem la această cifră record”, a mai spus Tăriceanu.

Potrivit acestuia, României i s-a făcut ”un deserviciu imens”.

”România nu stă pe picior de egalitate cu celelalte ţări europene, atâta timp cât este blamată cu această etichetă. Oficialii români nu pot să aibă aceeaşi greutate în poziţiile lor, cât au această etichetă, tinichea legată de coadă. Este un deserviciu uriaş”, a mai spus Tăriceanu.

Şeful Senatului a afirmat că acesta a fost un gest ”premeditat, parte a unui plan”, motiv pentru care ar trebui înfiinţată o ”Comisie pentru aflarea adevărului”. Sursa: stirileprotv.ro

loading...

Facebook Comments