O femeie în vârstă de 71 de ani, fostă profesoară în Iaşi, spune că a trăit o experiență foarte neplăcută la Maternitatea „Elena Doamna“. Ortansa Cojoc susţine că, în timp ce se afla în cadrul unităţii medicale după ce a suferit o hemoragie severă, a fost tratată necorespunzător de dr. Doina Iancu, medic primar obstetrică-ginecologie.
Potrivit Ziarul de Iași, doctorița i-ar fi explicat medicului rezident paşii pe care trebuie să îi urmeze pentru stoparea hemoragiei în timp ce „scuipa seminţe“.
Incidentul a avut loc pe 19 septembrie, când femeia a fost adusă la unitatea medicală din cauza unei hemoragii severe.
„Când a venit mâncând seminţe lângă mine, i-am spus persoanei care mă ţinea de mână şi care mă susţinea, nu mai ştiu dacă era asistentă sau nu, că eu cred că am un coşmar, că ceva nu este în ordine, pentru că nu-mi venea să cred că un medic stă şi mănâncă seminţe lângă mine. Stătea şi îi spunea acelei doctoriţe tinere ce să facă, în timp ce scuipa realmente seminţe în mâna stângă. După ce i-am zis că eu cred că este un coşmar, dr. Iancu a ieşit pe hol, unde se aflau ginerele şi fiica mea, şi a început să ţipe «femeile din România sunt inconştiente, vin în ultima clipă la spital, în Statele Unite ale Americii nu le primeşte nimeni dacă nu se duc la control din şase în şase luni»“, a povestit femeia.
De asemenea, ea spune că a doua zi dimineaţă când a fost chemată de dr. Iancu pentru un consult, aceasta i-a spus că va „umbla mult şi bine pe la Institutul Regional de Oncologie“, pentru că nu a venit la spital mai devreme.
„Naivă cum am rămas şi la vârsta aceasta, cred că nici lângă o vită sângerândă şi evident suferindă nu-ţi îndrumi învăţăcelul cum să efectueze un tratament, în timp ce mănânci seminţe. Mă întreb ce trebuie să mai facă acest medic, mi-e tare greu să cred că are această profesie, pentru a fi eliberată dintr-o activitate umană, de înaltă specialitate, cu care nu are nimic în comun. Nu concep să existe aşa ceva, într-un spital de gardă“, spune Ortansa Cojoc.
Medicul nu recunoaşte cele relatate. Contactată telefonic, doctorița Iancu a precizat că cele relatate nu sunt adevărate.
„Numele dumneaei nu-mi spune nimic, au fost în ultima perioadă o mulţime de femei în vârstă cu aceste simptome, aşa că acest caz nu mi-e cunoscut, nu a ieşit cu nimic în evidenţă. Cum credeţi că aş putea eu să fac asta? În primul rând, eu nu mănânc seminţe de felul meu, că nu-mi plac, în al doilea rând, cum aş putea să fac asta în timpul serviciului? De povestit, şi eu pot să povestesc ce vreau, însă acest aspect nu are nicio legătura cu realitatea“, a precizat dr. Doina Iancu.
Pacienta spune că zilele următoare se va adresa celor de la Colegiul Medicilor, urmând să depună o reclamaţie.
Potrivit Ziarul de Iași, de-a lungul timpului, medicul Doina Iancu a fost reclamată de mai multe ori, însă de fiecare dată a fost considerată nevinovată, scăpând cu cel mult o mustrare din partea Colegiului Medicilor.
click pe imaginea de jos pentru detalii