Dorm cu gândul că nu vor mai putea ieşi din curţi sau, mai rău, că vor muri şi nici măcar preotul nu va putea ajunge la ei să le spună o rugăciune. În plus, de câţiva ani de zile, oamenii îşi cară pe braţe morţii, cale de un kilometru, până la asfalt, după ce primarul a încercat de unul singur să repare drumul, dar mai rău l-a stricat, relateaza observator.tv
Sunt dramele câtorva zeci de familii care locuiesc în Cârlăneşti, un cătun din comuna dâmboviţeană Vârfuri.
Pentru că drumul este extrem de îngust, de nici doi metri, și degradat de ploi, nici măcar căruța nu mai poate urca pe acolo. Așa se face că atunci când moare cineva este cărat pe brațe de rude până la drumul principal, de unde este preluat și dus cu mașina la biserică.
Când plouă, oamenii rămân izolaţi pe dealuri, în propriile gospodării.
“Nu se mai poate urca sau ieşi din sat. Doar pe jos se mai pot deplasa oamenii. Vai şi amar de viaţa noastră! Nimeni nu ne întreabă de sănătate. Nici cu căruţa nu poţi intra. Doar elicopterul mai poate ajunge la noi”, mărturisesc oamenii din sat.
Astăzi, o familie din cele 20 câte mai sunt în acea zonă, se pregătește de înmormântarea unei femei de 82 de ani …
sursa articol: observator.tv