Executivul de la Bruxelles vrea sa introduca un sistem de vize pentru cetatenii extracomunitari, care ar urma sa se aplice si britanicilor, dupa Brexit, titreaza presa de la Londra.
Planul prevede introducerea unui sistem de vize asemanator cu cel al Statelor Unite, in cadrul masurilor de securitate adoptate pe fondul amenintarilor teroriste.
Proiectul urmeaza sa fie discutat zilele urmatoare de ministrii de Interne ai statelor UE si a primit deja avizul britanicului Julian King, comisarul UE pentru Securitate.
„Credem ca va fi un instrument eficient, deoarece ne va permite sa stim mai mult despre persoanele care intentioneaza sa vina in Uniunea Europeana, inclusiv in materie de securitate si imigratie”, a explicat Julian King.
Propunerile Comisiei Europene prevad crearea unui sistem de aplicatii online pentru vize de calatorie in spatiul UE. Va exista si o taxa de viza, echivalentul a 10 lire (11,5 euro).
Intrebata in septembrie daca britanicii vor risca sa plateasca taxe pentru calatoriile in UE, Amber Rudd, ministrul britanic de Interne, declara: „Nu cred ca acest lucru este de dorit, dar nu putem exclude posibilitatea.”
sursa: incont.ro