În intervalul menționat, vremea se va menține deosebit de rece, cu valori termice cu peste 10 grade mai scăzute decât mediile climatologice ale perioadei în cea mai mare parte a țării.
În după-amiaza și seara zilei de miercuri (21 martie) se vor semnala precipitații predominant sub formă de ninsoare cu depunere de strat de zăpadă pe arii mai extinse în centrul și sud-estul țării, precum și în zona Carpaților Meridionali și de Curbură. În prima parte a zilei de joi (22 martie) în sud-vestul și sudul extrem al teritoriului aria ninsorilor se va extinde, iar vântul va fi în intensificare.
La începutul intervalului, în sudul Munteniei și în Dobrogea vor fi și precipitații mixte, favorizând formarea de polei sau ghețuș.
COD GALBEN. Fenomene vizate: ninsori însemnate cantitativ, intensificări ale vântului, vreme deosebit de rece. Interval de valabilitate: 22 martie, ora 15 – 23 martie, ora 20
În Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei și zona Carpațil or Meridionali și de Curbură ninsorile vor fi în extindere dinspre sud-vest și în intensificare, se va depune strat nou de zăpadă, local consistent, iar temporar vântul va avea intensificări în medie cu 45…55 km/h, astfel că vor fi intervale de timp cu ninsoare viscolită și spulberată.
În sudul și în estul Dobrogei precipitațiile vor fi mixte și se va depune polei.
Vremea se va menține deosebit de rece până la sfârșitul săptămânii, cu precădere în jumătatea de sud-est, unde intensificările temporare ale vântului vor amplifica senzația de frig.
COD PORTOCALIU. Fenomene vizate: ninsoare abundentă, strat de zăpadă consistent, temporar viscol și vizibilitate scăzută. Interval de valabilitate: 22 martie, ora 23 – 23 martie ora 15
În sudul Banatului și al Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei și a Dobrogei ninsorile vor fi abundente, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 50…60 km/h și temporar 65…70 km/h, viscolind și local troienind zăpada și determinând diminuarea vizibilității.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.
Dragi prieteni. Ne-ar face foarte mare plăcere să ținem legătura cu voi și pe rețelele de socializare, motiv pentru care vă invităm să ne urmăriți și pe pagina noastră de Facebook aktualnews.ro, unde vom putea discuta împreună știrile și articolele noastre. Vizitați pagina noastră Facebook aici.