Există un “element serios” care poate arăta că “acte criminale” sunt la originea incendiului devastator care a avut loc luni la est de Atena, a afimat joi ministrul adjunct pentru protecţia cetăţeanului, Nikos Toskas, citat de AFP.
“Pentru focul care a început pe muntele Penteli” şi s-a propagat la Mati, oraş unde se afla marea majoritate a celor 82 de victime, “ne punem numeroase întrebări şi nu vă ascund că un element serios ne-a determinat să deschidem o anchetă”, a declarat Nikos Toskas în cursul unei conferinţe de presă organizate în comun, la Atena, cu purtătorul de cuvânt al guvernului, Dimitris Tzanakopoulos, şi comandanţii pompierilor şi poliţiei.
Incendiul a izbucnit luni, la ora locală 16:57 (13:57 GMT) şi s-a propagat rapid la Mati, o aşezare aflată la mai puţin de 30 de kilometri est de Atena şi una dintre zonele populare printre turiştii locali, inclusiv printre pensionari
Cel puţin 187 de persoane au fost rănite în incendiu, printre acestea numărându-se 22 de copii. Toţi au fost identificaţi, potrivit autorităţilor.
Potrivit evaluării iniţiale, peste 500 de locuinţe din zona vastă afectată de flăcări au suferit pagube, majoritatea fiind complet distruse, conform stiripesurse.ro