Andreea Marin a recunoscut, în cadrul unei emisiuni televizate, că are o nouă relaţie, după ce presa a scris despre vedeta TV că formează un cuplu cu Adrian Brâncoveanu, consulul României în Libia, în vârstă de 32 de ani.
„Eu m-am obişnuit de 20 de ani cu această situaţie, dar nu e normal să te obişnuieşti cu ceva ce nu este normal. Dacă eşti undeva în oraş, cu cineva de mână, îţi asumi acest lucru, dar faptul că încerci să fii un om discret, nu cred că este ceva la care să nu am dreptul după o experienţă nefastă trăită, ştiţi bine de curând. Sunt alături de un om care are o meserie specială, este diplomat într-un colţ fierbinte al lumii. Meseria sa cere discreţie. Dacă tu ieşi cu fotografii pe toate gardurile eşti uşor de detectat. Nu este firesc să fii într-un loc public şi cineva să vină la tine şi să-ţi bage în ochi două telefoane, să te filmeze de la o distanţă foarte mică, hărţuindu-te practic, şi fără să se prezinte şi fără să-ţi ceară voie. Nu sunt obligată să ofer amănunte intime din viaţa mea. Lucrurile astea se aranjează profesional”, a declarat Andreea Marin, potrivit Click.ro.
Vedeta TV a declarat că este liniştită şi fericită şi că iubeşte „ca la 18 ani”.
„Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am avut câteva luni de linişte, pentru că acest lucru te ajută să creşti într-o relaţie, fără imixtiuni. Nu a fost intenţionat, noi am mai ieşit împreună şi în alte dăţi. Acum, sunt liniştită şi fericită, este adevărat. Iubesc matur, ca la 18 ani! Nu sunt un om care îşi permite să grşească încă o dată şi încă o dată. În orice relaţie trebuie să porneşti cu încredere, pentru că altfel înseamnă că nu dai o şansă. Pot fi cucerită cu o floare, dar nu este de ajuns, la vârsta mea venerabilă e nevoie de sentimentul de protecţie, de masculinitate… nu mai simt nevoia să fac experimente pe pielea mea. Vârsta nu are nicio relevanţă. Nu simt diferenţa. Nici ca aspect fizic, nici ca maturitate. Doar aşa ca să ne uităm în buletine, nu văd la ce ne foloseşte? La ce mi-ar folosi blazarea? O să iubesc şi la 80 de ani „, a mai spus vedeta TV.
Potrivit wowbiz.ro, noul iubit al Andreei Marin se numeşte Adrian Brâncoveanu şi are 32 de ani. Este consul în Libia, la Tripoli, fiind relocat de curând în Tunisia, după izbucnirea tensiunilor din această ţară. Acesta este motivul pentru care Andreea Marin şi-a petrecut vacanţa în Tunisia, alături de Violeta, fiica ei.
Asaltată de paparazzi în timp ce era la cumpărături, Andreea Marin a răbufnit pe Facebook, acuzându-i pe jurnalişti că au filmat fără să aibă acordul şi că nu a vrut să răspundă la întrebări pentru că nu a fost abordată civilizat.
„Nu e nimic duplicitar în a decide că nu vrei să răspunzi oricărui personaj care îşi permite să te tragă de mânecă pe stradă, agresându-te cu întrebări, filmându-te fără să ceară acceptul. Când eşti abordat civilizat, răspunzi civilizat, pentru că simţi. Altfel, nu. Nu eşti dator nimănui să faci confesiuni despre viaţa intimă, dacă nu vrei”, a scris vedeta pe Facebook. Sursa: gandul.info
Dragi prieteni,
Ne-ar face foarte mare plăcere să ținem legătura cu voi și pe rețelele de socializare, motiv pentru care vă invităm să ne urmăriți pe pagina Facebook, unde vom putea discuta împreună știrile și articolele noastre. Vizitați pagina noastră Facebook aici.