Căsnicia Oanei Zăvoranu cu Alex Ashraf este una cu adevărat ieșită din comun. De curând diva a recunoscut că la un moment dat l-a bătut pe soțul ei, cu 14 ani mai tânăr.
„Îl dădeam afară pe uşă, intra pe geam. A intrat pe geamul din baie, am chemat Poliţia, i-am dat şi cu pantoful în cap. Dar mi-am dat seama că bărbatul ăsta mă iubeşte, indiferent de banii mei, de toanele mele. La un moment dat, am scos mulţi bani din bancă. Nu mă puteam duce eu. Conjunctura a fost să se ducă el să ia aceşti mulţi bani. Alex a venit cu ei în dinţi. Nu ştii pe cine ai lângă tine. Mi-a zis să-i număr”, a povestit Oana Zăvoranu, la Antena Stars.
Chiar dacă se mai ceartă, Oana este foarte mândră de Alex. Atunci când a fost internată în spital, soțul ei nu s-a despărţit nicio clipă de ea şi a stat la căpătâiul patului de spital, pe toată perioada internării.
Cât despre copii, lucrurile sunt clare. Chiar dacă soţul ei îşi doreşte foarte mult un copil, dar ea nici nu se gândeşte la acest lucru: „Am fost la ginecologie doar ca să-mi verific steriletul, nu sunt gravidă aşa cum s-a zvonit. Alex îşi doreşte copii, eu nu”.
Cei doi s-au căsătorit anul trecut în mare secret, iar evenimentul la care ar fi trebui să curgă râuri de şampanie a trecut aproape neobservat. Oana Zăvoranu nu a mai făcut tam-tam ca alte dăţi. Şi-a luat iubitul de mână şi au mers la Starea Civilă de la primăria sectorului 1. Mirii au avut alături doar două persoane, care au luat parte la cununia lor.
Artista a primit în anul 2002 primul său rol într-un serial de televiziune, sitcom-ul La bloc. Doi ani mai târziu, în 2004, Zăvoranu a apărut în filmul italian Modigliani, unde a interpretat rolul Eugeniei Modigliani. Pelicula a înregistrat un mare succes în țara sa de origine, având încasări de peste 1.000.000 de dolari americani doar în Italia. Odată cu semnarea unui contract cu trustul Media Pro, Oana Zăvoranu a fost distribuită în telenovelele Numai Iubirea și Păcatele Evei. În 2005, artista a devenit prezentatoarea emisiunii Corazon Latino, difuzată de postul Acasa TV.