Ministerul Apărării face angajări şi a pus la bătaie 2.000 de locuri în toată ţara! Cei care vor să lucreze în armată se pot înscrie până pe 20 octombrie.
Cele 2.000 de posturi sunt disponibile în 24 de judeţe ale ţării şi în municipiul Bucureşti.
Se pot înscrie şi candidaţii care nu au experienţă militară anterioară (stagiu militar) şi care lucrează în mediul civil.
Candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele criterii:
- să fie absolvenţi cel puţin ai învăţământului general obligatoriu;
- să nu împlinească vârsta de 51 de ani înainte de data semnării primului contract.
Ce documente sunt necesare pentru înscriere:
Pentru înscriere, candidaţii au nevoie de următoarele documente:
- actul de identitate, în original şi în copie;
- certificatul de cazier judiciar, eliberat cu maxim şase luni înainte de data depunerii;
- acte de studii şi/sau alte documente care atestă alte competenţe dobândite în viaţa civilă, în original şi în copie;
- permisul de conducere, în original şi în copie, dacă este cazul, pentru candidaţii fără pregătire militară, dacă îndeplinirea atribuţiilor postului pentru care candidează presupune conducerea tehnicii specifice;
- livretul militar, în original şi în copie, dacă este cazul, numai pentru cei care deţin calitatea de rezervist.
Selecţia constă în probe psihologice, fizice şi examinare medicală.
Pentru mai multe amănunte despre procesul de înscriere, dar şi alte informaţii despre posturile vacante, cei interesaţi se pot adresa Centrelor Militare Zonale. Sursa: observator.tv
Dragi prieteni. Ne-ar face foarte mare plăcere să ținem legătura cu voi și pe rețelele de socializare, motiv pentru care vă invităm să ne urmăriți pe pagina Facebook, unde vom putea discuta împreună știrile și articolele noastre. Vizitați pagina noastră Facebook aici.