Două persoane au murit, duminică, în urma unei furtuni violente care au avut loc în Timişoara. Încă trei persoane au murit, în Buziaş, judeţul Timiş, în urma furtunii violente, iar una la Moneasa, judeţul Arad. De asemenea, două persoane din Bistriţa a decedat, bilanţul victimelor furtunilor violente ridicându-se astfel la opt morţi. 48 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale la Timişoara.
UPDATE 20:08 Încă o persoană a murit, în Timiş, în urma vijeliei, numărul deceselor ajungând la cinci în acest judeţ. Reprezentanţii ISU Bistriţa-Năsud au confirmat al doilea deces şi în acest judeţ. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Timiş, Elena Megherea, a declarat, duminică, corespondentului MEDIAFAX, că numărul victimelor a ajuns la cinci, în judeţul Timiş. Ultima persoană decedată este un bărbat peste care a căzut un copac smuls de vântul puternic într-un parc din oraşul Buziaş.
“Până în acest moment, au fost confirmaţi 48 de răniţi în judeţul Timiş, dintre care şase copii. Intervin în tot judeţul peste 150 de pompieri”, a afirmat Elena Megherea.
La rândul lor, reprezentanţii ISU Bistriţa-Năsud au declarat că a fost confirmat încă un deces din cauza vijeliei. Este vorba de victima peste care a căzut un copac în Borleasa. Un alt bărbat a murit în parcul municipal din Bistriţa.
UPDATE 19:29 Furtuna a făcut ravagii şi în alte judeţe din vestul ţării şi Transilvania. În Bistriţa, două persoane au ajuns în comă la spital, după ce au fost lovite de copacii doborâţi de vânt. Una dintre ele a murit însă la scurt timp.
O femeie de 63 de ani din Deva, judeţul Hunedoara, a fost transportată la spital, duminică, după ce a fost lovită de un panou publicitar.
Mai multe acoperişuri au fost smulse, iar zeci de copaci au fost rupţi de vântul puternic, duminică, în judeţul Caraş-Severin. Trei localităţi au rămas fără curent electric
10 drumuri au fost blocate în .judeţul Bihor de copacii doborâţi de furtuna puternică, iar în Vadul Crişului un copac a căzut pe calea ferată. 37 de localităţi din judeţ sunt afectate. Mai mulţi copaci şi stâlpi de electricitate au fost doborâţi la pământ de furtuna puternică şi în Sălaj.
Vremea a făcut ravagii şi în judeţul Cluj, acolo unde o parte din acoperişul spitalului din Huedin a fost luat de vânt, iar zeci de copaci au fost doborâţi la pământ.
Mai mulţi copaci au fost doborâţi de vânt în judeţul Mureş, iar probleme au fost înregistrate în localităţile Tîrgu Mureş, Reghin şi Luduş. „ Zece metri de acoperiş de la stadionul din Luduş au fost luaţi de vânt. De asemenea, patru copaci au fost doborâţi, la Târgu Mureş şi Reghin. În localitatea Petelea sunt fire electrice rupte”, a declarat, pentru Mediafax, maiorul Cristian Virag, purtător de cuvânt al ISU Mureş.
În judeţul Alba vântul puternic a doborât cel puţin 50 de copaci. Mai multe maşini au fost avariat. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Alba, cel puţin opt acoperişuri de blocuri au fost smulse de vânt.
UPDATE 19:22 Peste 30 de oameni, între care şi doi copii, au nevoie de îngrijiri medicale la Spitalul din Timiş, în urma vijeliei de duminică. Şeful Unităţii de Primiri Urgenţe de la Spitalul Judeţean Timişoara, medicul Mihai Grecu, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că peste 30 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, printre care doi copii.
„Sunt peste 30 de pacienţi cu leziuni provocate, de diverse grade. Sunt şi mai grav, sunt şi în comă, sunt şi copii. Doi copii au venit pentru neurochirurgie. Pacienţii sunt loviţi la cap, la membre, la torace, le-au căzut în cap diverse ţigle, tencuială, crengi. Au picat ei de pe casă, că s-au pus să aranjeze ţigla pe care a deranjat-o furtuna şi au picat de la înălţime”, a afirmat medicul Mihai Grecu.
UPDATE 18:39 O femeie a murit, duminică, în localitatea Moneasa, din judeţul Arad, în urma furtunii puternice. Potrivit reprezentanţilor ISU Arad, în Moneasa şi Sebiş sunt înregistrate cele mai mari probleme din judeţ, fiind zeci de copaci căzuţi. Aproximativ 150 de apeluri au fost primite la 112, în ultimele ore.
UPDATE 18:24 Preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat „profund marcat” de tragedia din Timiş. „Sunt profund marcat de evenimentele dramatice care au avut loc în cursul acestei zile în vestul ţării, unde, în urma unor furtuni puternice, mai multe persoane şi-au pierdut viaţa, alte zeci au fost rănite şi s-au înregistrat daune materiale semnificative. Transmit condoleanţe familiilor îndoliate şi multă sănătate tuturor celor care au fost răniţi în aceste tragice circumstanţe. Autorităţile au obligaţia să ia toate măsurile necesare pentru a gestiona cât mai eficient această situaţie de criză.”, se arată în mesajul preşedintelui Klaus Iohannis.
“În cadrul Comitetului pentru situaţii de urgenţă trebuie evaluate pagubele, să vedem unde intervenim, pentru că sunt foarte multe puncte în judeţ unde trebuie intervenit”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Călin Dobra.
UPDATE Din cauza rafalelor puternice de vânt, care au atins aproape 100 de km pe oră, firele de înaltă tensiune din staţia Timişoara Nord au fost rupte. La această oră se înregistrează pene de curent în staţia CF Timişoara şi pe intervalele de staţii Timişoara Nord – Ronat Triaj şi Ghioroc – Paulis, informează CFR Infrastructură.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Timiş anunţă că femeia care a murit la grădina zoologică din Timişoara, după ce a căzut un copac peste ea, are 36 de ani, iar cea de-a doua persoană decedată, peste care a picat un panou publicitar, este un tânâr în vârstă de 24 de ani. Potrivit poliţiştilor, poarta de intrare în Timişoara, de pe Calea Lugojului, a căzut peste autoturismul în care tânărul se afla.
De asemenea, IPJ Timiş comunică faptul că tot pe Calea Lugojului, în dreptul unui hotel, doi cetăţeni irakieni au fost loviţi de un copac, fiind transportaţi la spital pentru îngrijiiri medicale.
Reamintim că două persoane au murit, iar cel puţin cinci au fost rănite, duminică, la Timişoara, în urma unei furtuni puternice, zeci de pompieri intervin la ora transmiterii acestei ştiri în tot judeţul Timiş, după ce acoperişuri şi copaci au fost smulşi de vânt.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Timiş, Elena Megherea, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că două persoane au murit în urma furtunii puternice.
Este vorba de o femeie care se afla la grădina zoologică din Timişoara, peste care a căzut un copac, şi o altă persoană peste care a căzut un panou publicitar, în Calea Dorobanţilor, din oraş.
De asemenea, cel puţin cinci persoane sunt rănite.
“Se intervine în mai multe zone ale oraşului: avem copaci căzuţi, fire de current pe carosabil şi pe maşini şi acoperişuri smulse. Acum se intervine cu zeci de pompieri, au fost chemaţi pompieri de acasă pentru întăriri”, a afirmat Elena Megherea.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a anunţat că sunt mai multe străzi blocate, iar în mai multe zone ale oraşului, locuitorii au rămas fără curent şi apă.
“Din păcate, oraşul nostru a fost lovit de o furtună cumplită. Acum a trecut. Dar, în urma ei, am rămas cu o mulţime de străzi blocate, cu curentul şi apa întrerupte într-o mare parte a oraşului, cu clădiri cu acoperişul deteriorat sau chiar dislocat, cu copaci şi stâlpi puşi la pământ, etc., dar şi cu persoane rănite şi chiar cu deces. Am dat dispoziţii ca forţele proprii ale Primăriei -Horticultura, SDM, Retim, Aquatim, Colterm, Poliţia Locală, Direcţia de Mediu şi Direcţia Edilitară- să intre în acţiune şi să asigure reintrarea cât mai grabnică în normalitate. Evident, colaborăm cu ISU, Poliţia Naţională, Enel şi celelalte instituţii cu prerogative în astfel de situaţii. Vă rog şi pe dv, stimaţi timişoreni, să vă aduceţi aportul în acest sens”, a scris Nicolae Robu, primarul Timişaorei, pe pagina de facebook, înainte de confirmarea celui de-al doilea deces.
Judeţul Timiş se află sub atenţionare cod portocaliu de furtună.
Sute de copaci doborâţi şi la Arad
Sute de copaci şi stâlpi de iluminat au căzut pe carosabil, în Arad, în urma unei furtuni puternice de numai câteva minute. Nu s-au înregistrat victime şi nici drumurin blocate, transmite corespondentul MEDIAFAX.
După o furtună puternică, sute de copaci, dar şi stâlpi au căzut pe carosabil, însă nu s-au înregistrat victime ori drumuri blocare, spun reprezentanţii ISU Arad.
„Avem sute de copaci căzuţi pe stradă, sunt stâlpi doborâţi, dar ce este important este că nu avem înregistrate victime. Echipele de intervenţie sunt în acţiune şi la această oră nu avem drumuri blocate. Se circulă, însă, cu dificultate”, a declarat George Pleşca, purtătorul de cuvânt al ISU Arad.
sursa: gandul.info