Simona Halep a fost invitată la postul Tennis Channel după ce a învins-o pe Qiang Wang cu 7-5, 6-1, marţi seară, calificându-se în sferturile de finală de la Indian Wells. Ceea ce i-a impresionat cel mai mult pe telespectatori a fost modestia liderului mondial.
Simona Halep a oferit mai multe răspunsuri savuroase la o emisiune la care a participat în California, făcându-i pe fani să o compare cu Roger Federer din punctul de vedere al discursului. Halep nu i-a lăsat fără cuvinte doar pe fani, ci şi pe moderatorul care a întrebat-o ce sentiment o încearcă atunci când i se spune că este cea mai bună tenismenă din lume. Simona nu se regăseşte însă în această titulatură, pe care i-o atribuie unei alte jucătoare.
“Eşti cea mai bună jucătoare din lume. Te simţi diferit?”, a fost întrebarea pe care moderatorul i-a adresat-o Simonei, românca răspunzând cu multă modestie: “Ei bine, sunt numărul 1 în lume, dar nu sunt şi cea mai bună. Serena este, în opinia mea, cea mai bună jucătoare din lume. Dar savurez momentul, îmi place acest loc, muncesc în fiecare zi pentru a-mi păstra poziţia şi sper că într-o zi voi voi câştiga şi un Grand Slam”, a fost declaraţia cu care Halep i-a cucerit pe americani. Urmareste raspunsurile pe care le-a dat Simona la celelalte intrebari pe zf.ro
Dragi prieteni. Ne-ar face foarte mare plăcere să ținem legătura cu voi și pe rețelele de socializare, motiv pentru care vă invităm să ne urmăriți și pe pagina noastră de Facebook aktualnews.ro, unde vom putea discuta împreună știrile și articolele noastre. Vizitați pagina noastră Facebook aici.