Azi 14 martie, este ziua când în anul 1879 se năștea fizicianul german Albert Einstein

Azi 14 martie, este ziua când în anul 1879 se năștea fizicianul german Albert Einstein

- in STIINTA
327
Comentariile sunt închise pentru Azi 14 martie, este ziua când în anul 1879 se năștea fizicianul german Albert Einstein
einstein1

Pe data de 14 martie 1879, în localitatea Ulm din Germania, se năștea Albert Einstein într-o familie de evrei nepracticanți, fiul lui Hermann (comerciant) și Pauline Einstein.

Pe măsură ce creștea, se manifestau tot mai clar înclinația sa către dispozitive mecanice și modele fizice, precum și pasiunea sa pentru matematică: înțelegea cu abilitate conceptele ei dificile.

În 1880 familia lui s-a mutat la München, unde tatăl și bunicul lui și-au deschis un mic atelier de produse electrice.

În anul 1884, la vârsta de cinci ani, micul Albert a primit de la tatăl său o busolă care l-a fascinat în mod deosebit, producându-i, cum avea mai târziu să declare, „o impresie adâncă și de durată”, inspirându-i dorința de a cerceta misterele naturii, dorință care îl va urmări toată viața. La insistențele mamei, la 6 ani, Einstein a luat lecții de vioară. Deși nu era prea pasionat, interpreta cu plăcere lucrări ca „Sonata pentru vioară” a lui Mozart.

Între 1885 și 1888 Einstein a fost trimis la școala elementară catolică din München. Deși părinții săi nu erau religioși, ca o contrapondere, tânărul a primit acasă lecții de iudaism.

Dorind să-l îndrume către electrotehnică, tatăl său îl înscrie, în anul 1888, la gimnaziul Luitpold din München (astăzi, acest gimnaziu îi poartă numele).

Deși aici erau promovate ideile progresiste ale pedagogiei (era perioada conflictului dintre adepții învățământului clasic, în cadrul căruia se studiau greaca și latina, și cei ai învățământului modern, care avea la bază studiul limbilor moderne), Einstein ura disciplina, rutina și modelul militar pe baza căruia funcționau școlile în acea perioadă, unde profesorii impuneau elevilor respect și supunere absolută. Mai târziu, în scrierile sale, sublinia faptul că, aici, gândirea creatoare era eliminată prin învățarea bazată pe memorare mecanică și lipsită de imaginație.

Un prieten de familie, Max Talmud, student la medicină, îl inițiază pe micul Einstein la vârsta de 10 ani, în anul 1889, în domeniul cunoașterii, împrumutându-i cărțile sale științifice și filozofice și prezentându-i, printre altele, filozofia lui Immanuel Kant (Critica rațiunii pure) și Elementele lui Euclid. Această ultimă lucrare îl impresionează în mod deosebit și ulterior o va denumi „cartea sacră a geometriei”. De la Euclid, viitorul mare savant va înțelege raționamentul deductiv, ajungând ca la 12 ani să învețe singur întreaga geometrie euclidiană.

În scurt timp va continua cu studiul calculului infinitezimal. Autodidact, Einstein învață mai mult acasă decât la școală. La numai 10 ani, Albert începe să studieze singur matematica și științele naturii. Încă de mic copil arătase interes pentru natură precum și abilitate în a înțelege concepte matematice dificile. Era capabil să învețe mai mult de unul singur decât la școală.

Metoda autodidactă, dezvoltată încă din copilărie, a continuat să îi folosească pe toată durata anilor de școală. În timp ce interesul său pentru anumite materii plictisitoare era simulat, el era captivat în mod real de fizică și filozofie (vezi: Sindromul Einstein, identificat cu sindromul Asperger, în care micii pacienți, deși au tulburări de vorbire, de comportament și de integrare socială, sunt adevărate genii).

La vârsta de 12 ani (1891) a învățat geometria euclidiană și la 15 ani, rămâne la München pentru a-și încheia anul școlar, în timp ce familia se mută la Pavia, Italia din cauza eșecurilor repetate ale afacerii. Dar după primul trimestru, își urmează familia la Pavia, părăsind școala.

Elveția

Albert vrea să urmeze învățământul superior dar ratează examenul de admitere la Universitatea Politehnică elvețiană, în anul 1895, ETH (Eidgenössische Technische Hochschule), deși avea note excepționale la matematică și la fizică. Aceste rezultate au fost remarcate de unii profesori care i-au promis că va fi admis la facultate în următorul an, pe baza notelor obținute la examenul de maturitate. Familia îl trimite la Aarau, Elveția pentru a-și completa studiile liceale și pentru a-și lua diploma necesară.

Spre deosebire de atmosfera prusacă din școlile din Germania, la școala elvețiană, profesorii respectau personalitatea elevilor și stimulau libertatea de gândire. Pentru Einstein, anii petrecuți în Elveția au contribuit la socializarea și la exteriorizarea sa, deși avea un caracter introvertit și singuratic.

Aici ia contact cu teoria electromagnetică a lui Maxwell. Einstein începe să viseze și să se aprofundeze în teoriile sale, formulând una din primele sale întrebări teoretice:

„Cum ar fi dacă am putea să controlăm lumina și să călătorim prin intermediul acesteia?”

La 17 ani, în anul 1896, după încheierea studiilor la Aarau, se înscrie la Universitatea Federală Politehnică (ETH) din Zürich care, deși era una dintre instituțiile de învățământ de elită din Europa și dispunea de unul dintre cele mai dotate laboratoare, l-au dezamăgit pe Einstein. Majoritatea profesorilor nu erau la curent cu noile descoperiri ale epocii și predau după vechile principii ale fizicii. Albert urmărea cursurile cu un interes scăzut, iar la orele de laborator citea reviste științifice, în care erau publicate cele mai recente descoperiri și teorii. Lipsea adesea de la ore, folosindu-și întregul timp pentru a studia fizica pe cont propriu sau pentru a cânta la vioară.

Mileva Marić, o colegă sârboaică de la ETH (singura femeie de acolo, studentă la matematici), atrage atenția lui Einstein și acesta se îndrăgostește de ea, în 1898. La 20 de ani (1899), Albert își încheie cea mai mare parte a studiilor și cercetărilor care vor sta la baza teoriilor sale. Einstein este absolvent al ETH, devenind profesor de matematică și fizică în anul 1900. Totuși nu fusese un student prea strălucit, cel puțin din punctul de vedere al profesorilor care aveau o părere negativă despre Einstein (nu îi recomandaseră nici continuarea studiilor).

Cariera

Elveția

1901: Șomer fiind, caută de lucru. Găsește de lucru ca tutore, meditator și apoi ca profesor la o școală privată în Schaffhausen.
1902: Einstein primește o slujbă la Institutul de Patente din Elveția ca examinator de brevete (expert tehnic, clasa a III-a).
1905: Einstein primește titlul Doctor în Fizică în cadrul Universității din Zürich, în urma unei dizertații privind determinarea dimensiunilor moleculare.
1906: Einstein avansează profesional ajungând examinator (expert tehnic, clasa a II-a) la Biroul de Patente.
1908: Obține un post de lector la Universitatea din Berna.
1909: Părăsește postul de la Oficiul de Patente deoarece este numit profesor asociat de fizică teoretică la Universitatea din Zürich.
1911: Einstein se mută cu familia la Praga și este numit profesor titular la Universitatea Germană de acolo (unde rămâne până în 1912).
1912 – 1914: Einstein se mută la Zürich și obține postul de profesor de fizică teoretică la Universitatea ETH și aceasta la recomandarea Mariei Curie, care a remarcat valoarea lucrărilor sale științifice. Aici găsește un mediu favorabil studiilor și cercetărilor sale: i se permite să efectueze orice experiment dorește.

Berlin

1914: Devine director la Institutul Kaiser Wilhelm din Berlin (secția de cercetare în cadrul Academiei Prusiene), dar și profesor de fizică teoretică la Universitatea din Berlin, toate acestea la recomandarea fizicianului german Max Planck.
1917: Este numit director la Institutul Kaiser Wilhelm din Berlin
1920: Einstein este numit profesor-invitat la Universitatea din Leiden.
1921: 5 mai: este ales membru străin al Royal Society

Princeton

În 1933 ascesiunea naziștilor și a ideologiei antisemite îl determină pe Einstein să emigreze în SUA și astfel că, împreună cu o parte din studenții săi, se stabilește la Princeton, unde va rămâne pentru tot restul vieții.

1932: Numit profesor la The Institute for Advanced Study, Princeton.
1943: Primește funcția de consultant la Divizia de Cercetare și Dezvoltare, secția Muniții și Explozibili în cadrul Armatei americane.

Contribuții științifice

Prima sa lucrare științifică o scrie de la vârsta de 16 ani (1894 sau 1895).

Pasionat de cercetarea științifică, studiază lucrările lui Minkowski (care i-a fost profesor), Michelson, Fizeau.

În urma unor publicații, Einstein se impune ca un remarcabil om de știință. Astfel, în anul 1901 trimite, la revista de fizică Annalen der Physik, o lucrare având ca subiect capilaritatea. “Annus mirabilis”

Anul miraculos al lui Einstein, când se dezvoltă Teoria Relativității, a fost 1905. În acest an, Einstein își dă doctoratul la Universitatea din Zürich cu o teză asupra determinării dimensiunilor moleculare. Dar ceea ce face ca acest an să fie un adevărat annus mirabilis sunt cele cinci scrieri trimise de Einstein la anuarul de fizică german Annalen der Physik.

17 martie: Einstein trimite spre publicare articolul “Un punct de vedere euristic privind producerea și transformarea luminii”, în care sugerează (din considerente termodinamice) că lumina poate fi considerată ca fiind compusă din cuante de energie independente. Articolul avea să apară la sfârșitul lunii mai;
30 aprilie: Einstein trimite al doilea articol, în care arată cum se pot calcula Numărul lui Avogadro și dimensiunea moleculelor, studiind mișcarea lor într-o soluție. Acest articol a fost acceptat și ca teza de doctorat, apărând în Annalen der Physik doar în ianuarie 1906. Este pe locul trei ca celebritate, dar pe unul din primele locuri privind numărul de citări de care s-a bucurat în acei ani. Einstein dedică teza de doctorat prietenului său Marcel Grosmann, fost coleg la ETH.
11 mai: Einstein trimite spre publicare articolul său despre mișcarea browniană – “Despre mișcarea particulelor mici suspendate în lichide staționare, conform cerințelor teoriei cinetico-moleculare a căldurii”;
30 iunie: Marele articol “Asupra electrodinamicii corpurilor în mișcare”
27 septembrie: Articolul trimis de data aceasta are doar trei pagini și se intitulează “Depinde inerția unui corp de conținutul său energetic?” (Ist die Trägheit eines Körpers von seinem Energiegehalt abhängig?). Articolul conține – conform unui obicei care avea sa se întâlnească frecvent la Einstein – gândurile sale de după publicarea marelui articol despre relativitatea specială.

În 19 decembrie 1905 scrie al doilea articol dedicat mișcării browniene, dar acest articol va fi publicat în ianuarie 1906.

Teoria Relativității Restrânse

Cea de-a patra lucrare importantă publicată de Einstein în 1905, “Asupra electrodinamicii corpurilor în mișcare”, conținea ceea ce avea să fie cunoscută mai târziu ca Teoria relativității restrânse, una dintre cele mai celebre contribuții ale sale, în care demonstrează că teoretic nu este posibil să se decidă dacă două evenimente care se petrec în locuri diferite, au loc în același moment sau nu. Ideile de bază au fost formulate de Einstein încă de când avea 16 ani (deci cu 10 ani în urmă).

Încă de la Newton, filozofii naturali (denumirea sub care erau cunoscuți fizicienii și chimiștii) încercaseră să înțeleagă natura materiei și a radiației, precum și felul în care interacționau într-o imagine unificata a lumii. Ideea că legile mecanicii sunt fundamentale era cunoscută drept concepția mecanicistă asupra lumii, în timp ce ideea că legile electricității sunt fundamentale era cunoscută drept concepția electromagnetică asupra lumii. Totuși, niciuna dintre idei nu era capabilă să ofere o explicație coerentă asupra felului cum radiația (de exemplu lumina) și materia interactionează atunci când sunt văzute din sisteme de referință inerțiale diferite, adică interacțiile sunt urmărite simultan de un observator în repaus și un observator care se mișcă cu o viteză constantă.

În primăvara anului 1905, după ce a reflectat la aceste probleme timp de 10 ani, Einstein și-a dat seama ca esența problemei constă nu într-o teorie a materiei, ci într-o teorie a măsurării. Esența acestei teorii speciale a relativității era constatarea că toate măsurătorile timpului și spațiului depind de judecăți asupra simultaneității a două evenimente diferite. Aceasta l-a condus la dezvoltarea unei teorii bazate pe două postulate:

Principiul relativității, care afirmă că legile fizicii sunt aceleași în toate sistemele de referință inerțiale
Principiul invariabilității vitezei luminii, care arată că viteza luminii în vid este o constantă universală.

Numai viteza luminii este constantă în orice sistem de referință, lucru preconizat și de teoria lui Maxwell. Tot aici apare pentru prima data celebra sa formulă:

E = mc2 (“Echivalența masă-energie”)

Această ecuație exprimă cantitate imensă de energie ascunsă într-un corp și care poate fi eliberată atât în procesul de fisiune cât și în cel de fuziune nucleară, procese care stau la baza funcționării bombei atomice.

Iată câteva din consecințele relativității restrânse:

“Contracția Lorentz” sau “contracția lungimilor” însoțită de “dilatarea timpului”: Micșorarea aparentă a dimensiunilor obiectelor care se deplasează față de observator cu viteze relativiste.
“Efectul Doppler”: În astronomie, constă în micșorarea frecvenței (“deplasarea spre roșu”) radiației emise de corpurile cerești îndepărtate ca urmare a expansiunii Universului.
“Aberația luminii”: Imaginea unui obiect în mișcare (cu viteză apropiată de cea a luminii) apare comprimată asemeni unui con cu vârful indicând sensul deplasării
Masa nu mai este constantă și nici timpul nu se mai scurge cu aceeași viteză, mai ales la viteze foarte mari.

Teoria relativității restrânse aduce o explicație clară celebrului experiment Michelson-Morley (1887) putând fi considerat chiar o generalizare a rezultatelor acestuia.

Einstein a fost primul care a unit mecanica clasică cu electrodinamica lui Maxwell. Elaborând teoria relativității restrânse, Einstein a spart tiparele unor concepții geniale, clădite cu peste două secole în urmă, de către Isaac Newton în a sa Philosophiae naturalis principia mathematica (1686), dovedind o intuiție și un curaj exemplar. Prin aceasta a fost capabil să ofere o descriere consistentă și corectă a evenimentelor fizice din diverse sisteme de referință inerțiale fără a face presupuneri speciale cu privire la natura materiei sau a radiației, sau a felului cum ele interacționează.

Teoria relativității generalizate

Teoria relativității restrânse explică fenomenele ondulatorii, eliminând acțiunea instantanee de la distanță. Electrodinamica lui Faraday și Maxwell este compatibilă cu viteza finită de propagare a luminii. Prin generalizarea legilor mecanicii newtoniene și a unor legi ale fizicii, electrodinamica devine relativistă. Dar pentru a pune gravitația in concordanță cu relativitatea a fost nevoie de modificări mult mai profunde ceea ce l-a condus pe Einstein la Teoria relativității generalizate. În această teorie, orice viteză de propagare, inclusiv a gravitației, este finită. Teoria Relativității Generalizate, asociază timpului spațiul legând coordonatele evenimentelor de timp și sudându-le în mod unitar, iar gravitația devine o proprietate a acestui reper spațiu-timp, devenind de fapt o deformare a spațiului și a timpului.

Einstein nu desființează concepția newtoniană, ci o înlocuiește cu una mai extinsă, valabilă pentru viteze apropiate de cea a luminii.

Teoria Relativității Generalizate a revoluționat gândirea științifică prin negarea existenței unui timp absolut, stârnind un ecou uriaș în toată lumea, fiind discutată în contradictoriu în cele mai prestigioase centre științifice ca și în cercuri mondene sau în săli de conferințe pentru marele public. A fost combătută cu vehemență de unii, dându-se dovadă de cunoaștere superficială. Epoca ce a urmat a fost marcată de interesul pentru această teorie, considerată ca răsturnătoare a tuturor legilor mișcărilor și fenomenelor fizice admise ca fundamentale.

Mecanica statistică

Unul din subiectele tratate în Annus Mirabilis 1905 se referă la mecanica statistică. Aceasta, spre deosebire de mecanica clasică, se ocupă de sisteme cu un număr foarte mare de particule, studiind comportamentul mediu al acestora și reprezintă un domeniu care abia fusese studiat de Ludwig Boltzmann și Josiah Willard Gibbs.

Astronomie

Teoria relativității generalizate a fost confirmată prin diverse observații astronomice. Cea mai importantă dintre ele a fost studierea eclipsei totale de Soare din 29 mai 1919, la care a participat o echipă condusă de astronomul Sir Arthur Stanley Eddington (care avea să devină unul din susținătorii acestei teorii) și care confirmă devierea unghiulară a razelor de lumină în câmpul gravitațional al Soarelui. Aceasta a confirmat, cu o precizie de 10 % efectul Einstein și, o dată cu aceasta, a dovedit experimental justețea teoriei lui Einstein.

După 1919 Einstein în urma observațiilor astronomice ale eclipsei din 1919 devine tot mai cunoscut pe plan mondial. În 1919 articole elogioase în The Times și The New York Times îl fac pe Einstein tot mai cunoscut pe plan mondial. În același an, 1919, Einstein poartă o discuție asupra sionismului cu Kurt Blumenfeld, lider al Organizației Sioniste Mondiale. Vizitele sale în orice parte a Terrei au devenit evenimente naționale; fotografii și reporterii îl urmăreau peste tot.

Einstein și-a folosit renumele pentru a-și propaga propriile sale vederi politice și sociale. Cele două mișcări sociale care au primit întregul său sprijin au fost pacifismul și sionismul. Astfel în 1919, alături de Maksim Gorki, Henri Barbusse și Rabindranath Tagore, semnează o proclamație pentru libertatea omului.

În timpul Primului Război Mondial a fost unul din puținii savanți germani care au condamnat public implicarea Germaniei în război.[38] Astfel, chiar în anul declanșării războiului, 1914, Einstein semnează o proclamație împotriva acestuia, Manifest către europeni. În anul următor, 1915, aderă la mișcarea pacifistă “New Fatherland League”.

La încheierea marii conflagrații mondiale, în 1918, Einstein susține cauza Republicii de la Weimar.

În 1923 vizitează Palestina, pe atunci sub mandat britanic, unde este primit de guvernator și în coloniile evreiești. Pe muntele Scopus inaugurează Universitatea Ebraică din Ierusalim, un vis mai vechi la materializarea căruia a contribuit personal prin strângeri de fonduri; savantul o vedea ca instituție deschisă tuturor evreilor care în Europa erau respinși de naționalismul endemic pe motive etnico-religioase, și care în opinia lui ar deveni cea mai mare realizare în Palestina după distrugerea Templului din Ierusalim. Împlinirea visului einsteinian de a vedea Universitatea creată, este însă umbrită de faptul că în fruntea așezământului este pus un rabin; ca reacție Einstein refuză să predea acolo, considerând ca instituția trebuie să rămână un loc de cercetare liber. Cu ocazia aceluiași voiaj Einstein mai face o constatare copleșitoare: anumiți sioniști nu îi respectă pe frații lor arabi, în timp ce Einstein credea că fusese încheiat un acord care să prevină aceste gen de derive; savantul constată înspaimântat fundamentalismul născându-se printre unii dintre coreligionarii lui.

Einstein a fost ținta unor numeroase atacuri antisemite în Germania. Chiar și teoriile sale științifice au fost ridiculizate în public, inclusiv Teoria relativității ca fiind “negermane”.

Cu venirea lui Hitler la putere în 1933, Einstein, care se afla în vizită în USA s-a decis imediat să emigreze. A primit o funcție la Institute for Advanced Study, în Princeton, New Jersey.

Einstein a regretat profund faptul că descoperirile sale au fost utilizate pentru crearea bombei atomice, avertizând cu privire la pericolele pe care le prezintă armele nucleare. Din acest motiv s-a implicat nu numai în promovarea sionismului, ci și în mișcarea pentru pace. Astfel că în 1933 publică scrierea-manifest Why War? (“De ce război?”).

În 1934 publică colecția de eseuri The World As I See It („Lumea așa cum o văd”).

În fața imensei amenințări la adresa umanității venită din partea regimului nazist din Germania, Einstein renunță la poziția sa pacifistă și, în 1939, îndemnat de alți numeroși fizicieni, trimite celebra scrisoare către președintele Americii Franklin Delano Roosevelt, insistând asupra necesității producerii bombei atomice, întrucât exista posibilitatea ca și guvernul german să urmeze această cale. Scrisoarea lui Einstein a ajutat la grăbirea eforturilor pentru obținerea bombei atomice în Statele Unite și în 1944 se inițiază Proiectul Manhattan de cercetare în domeniul atomic. Einstein nu a avut nici un rol direct sau personal în fabricarea acesteia.

În 1944, manuscrisele celebrelor sale lucrări scrise în 1905 privind Teoria Relativității sunt vândute la licitație, în Kansas City, pentru 6 milioane de dolari, ca o contribuție pentru efortul de război american.

În 1945, Einstein își manifestă indignarea față de bombardarea orașelor Hiroshima și Nagasaki.

După război, Einstein s-a angajat pentru cauza dezarmării internaționale și a unei guvernări mondiale.

În 1948, Einstein, suporter activ al sionismului, salută cu entuziasm crearea statului Israel dar, patru ani mai târziu, în 1952, când David Ben-Gurion îi oferă președinția statului Israel, el o refuză.

În 1955, Einstein semnează împreună cu Bertrand Russel, o proclamație împotriva amenințării nucleare.

Einstein primind actul de cetățenie americană din partea lui Phillip Forman

De-a lungul vieții sale, fie forțat de împrejurări, fie pentru a-și atinge anumite deziderate, Einstein și-a schimbat cetățenia în mai multe rânduri:

14 martie 1879: cetățenie germană în momentul nașterii la Ulm (Baden-Wurtenberg)
28 ianuarie 1896: Pentru a evita serviciul militar, renunță la cetățenia germană (cu aprobarea tatălui)
timp de 5 ani este apatrid
21 februarie 1901: I se acordă cetățenia elvețiană pe care o pastrează până la sfârșitul vieții
1 aprilie 1911 – 30 septembrie 1912: perioada când deține funcția de șef al Catedrei de Fizică teoretică la Universitatea Germană din Praga este asociata cu obținerea cetățeniei austriece
aprilie 1914 – martie 1933: deține cetățenia germană, o dată cu deținerea funcțiilor de membru (cu drepturi depline) al Academiei Prusace de Științe și de profesor la Universitatea din Berlin până când, intrând în conflict cu noua putere nazistă, este nevoit sa părăsească Germania, pierzând cetățenia acestui stat
1933 – 1940: cetățenie elvețiană
1 octombrie 1940: Pe langă cetățenia elvețiană, o dobândește și pe cea americană.

Concepții privind religia

Concepțiile religioase ale marelui savant sunt bazate pe cercetarea naturii:

„Cred în acel Dumnezeu al lui Spinoza, care se manifestă prin armonia legilor universului, nu într-unul care se ocupă cu destinele și faptele omenirii.”

Mai precis, Spinoza considera că Dumnezeu este un alt nume pentru natură. Deci, adorația lui Einstein se referea la natură, pe care panteiștii o numesc Dumnezeu.

Către sfârșitul vieții, într-o scrisoare adresată filozofului Eric Gutkind și datată pe 3 ianuarie 1954, marele fizician afirmă:

„Cuvântul « dumnezeu » nu este nimic altceva pentru mine decât expresia și produsul slăbiciunii umane, Biblia este o colecție de legende onorabile, dar primitive, care sunt, în orice caz, destul de copilărești. Niciun fel de interpretare, indiferent cât de subtilă, nu-mi poate schimba opinia.”

Religiozitatea nedefinită a marelui savant se referă mai degrabă la admirația pe care acesta o nutrește față de structura lumii, care se revelează treptat cu ajutorul științei. În 1926, într-o scrisoare adresată fizicianului Max Born, Einstein, referindu-se la principiul incertitudinii, scria: „Eu, în orice caz, sunt convins că El nu se joacă cu zarurile.”

„Dacă există ceva religios în mine, aceasta este admirația fără limite față de structura lumii atât cât ne-o poate dezvălui știința.”

Einstein a scris teologie a religiei cosmice, în care descifrarea rațională a enigmelor naturii este un act religios. Astfel „Știința fără religie este șchioapă, religia fără știință este oarbă” înseamnă că religia lui Einstein este chiar știința. Pentru Einstein Dumnezeu și natura sunt același lucru. Religia și filosofia sa constituiau un tot unitar cu contribuțiile sale științifice.

Concepții privind comportamentul etic

Einstein credea că moralitatea nu a fost dictată de Dumnezeu, ci de umanitate:

„Eu nu cred în imoralitatea individuală și consider etica ca o preocupare exclusiv umană deasupra căreia nu există nici o autoritate superioară.”

În ultima parte a vieții sale, Einstein a urmat o dietă vegetariană. Potrivit lui Einstein, vegetarianismul a avut o mare importanță pentru umanitate, așa cum se vede din următorul citat pe această temă:

„Nimic nu crește șansa de supraviețuire (a umanității) pe Pământ mai mult decât dieta vegetariană. (… ) Cu influența sa fizică asupra comportamentului uman, stilul de viață vegetarian ar putea influența în mod pozitiv soarta omenirii.”
Recompense, distincții și aprecieri

Cea mai importantă apreciere a contribuției sale în domeniul științei o constituie Premiul Nobel pentru Fizică (1921).

Motivația juriului Nobel:

“Pentru serviciul oferit Fizicii teoretice și în special pentru descoperirea legii efectului fotoelectric”.

Fizicianul german Max Born consideră teoria relativității ca fiind cea mai mare realizare a minții umane în ceea ce privește concepțiile asupra Universului.

Fizicianul P. A. M. Dirac numește teoria relativității “cea mai mare descoperire științifică realizată vreodată”.

În 1999, ziarul Time îl denumește “personalitatea secolului”.

În Germania, Ministeriul pentru Educație și Cercetare (Bundesministerium für Bildung und Forschung) a declarat “Anul Fizicii 2005” ca “Anul Einstein”: s-au împlinit 100 de ani de la lansarea teoriei relativității și 50 de ani de la moarte și au avut loc o serie de manifestări științifice și de popularizare a teoriilor sale.

În cinstea sa, elementul cu numărul de ordine 99 în sistemul periodic al elementelor a fost numit Einsteiniu.

De asemenea, un crater lunar îi poartă numele.

În 1912, Einstein este admis ca membru al Academiei de Științe din Berlin.

Venerat de comunitatea oamenilor de știință, Einstein a fost considerat omul secolului, iar numele său este asociat, în cultura comună, cu ideea de geniu.

Viața de familie 

Einstein împreună cu a doua soție, Elsa

În 1903 s-a căsătorit cu sârboaica Mileva Marić, care îi fusese colegă la Politehnica din Zurich ETH. Aceasta fusese studentă la matematică iar Einstein o cunoscuse încă din 1898. Au avut trei copii, o fată, Lieserl (n. 1902), și doi băieți, Hans Albert (n. 1904) și Eduard (1910).

În 1914 cei doi se despart. Einstein se mută la Berlin, iar Mileva și copiii rămân la Zürich.

După unii autori, Mileva l-ar fi ajutat pe Einstein în munca sa de cercetare științifică.

În 1919 încheie divorțul cu prima soție și se căsătorește cu o verișoară, Elsa, cu care a trăit până la moartea acesteia, în 1936.

Controverse 

Teoriile lui Einstein au fost greu de înțeles, deoarece utilizau concepte foarte abstracte și aduceau o noutate în gândirea științifică. Acestea au stârnit controverse și discuții, ca în cazul teoriilor lui Darwin.

Bohr versus Einstein

O altă dispută pe scena lumii științifice a acelei perioade a constituit-o controversa dintre Einstein și Niels Bohr legată de mecanica cuantică.

Deși teoria cuantelor constituia una din consecințele imediate ale contribuțiilor sale științifice, Einstein nu a fost niciodată de acord cu interpretarea de la Copenhaga adusă acestei teorii de către Bohr și Werner Heisenberg, cea mai populară interpretare a mecanicii cuantice, dar nici pe departe singura ei interpretare.

Einstein a purtat discuții aprinse cu marele fizician Niels Bohr în legătură cu principiul de nedeterminare, ce ar rezulta din caracterul probabilistic al descrierilor matematice din mecanica cuantică.

În 1926, într-o scrisoare adresată fizicianului Max Born, Einstein, referindu-se la principiul incertitudinii, scria: “Sunt pe deplin convins că Dumnezeu nu se joacă cu zarurile”.

În 1935, împreună cu Boris Podolski și Nathan Rosen, Einstein a publicat un document, cunoscut mai târziu sub numele Paradoxul Einstein – Podolski – Rosen, prin care se arăta că întregul formalism al mecanicii cuantice, împreună cu ceea ce ei au numit criteriul realității, implică faptul că teoria cuantică nu poate fi completă. Cu alte cuvinte, există zone ale realității care nu pot fi descrise de mecanica cuantică, concluzie care conduce la rezultate paradoxale.

Polemica a durat mulți ani; de fapt Einstein s-a stins din viață fără să accepte teoria cuantică.

Planck versus Einstein

Fizicianul Max Planck a fost printre primii care au recunoscut valoarea Teoriei relativității.

Planck și Einstein s-au cunoscut în 1909 și, deși erau oameni foarte diferiți, între ei s-a menținut o îndelungată relație de prietenie, motivată mai ales de faptul că aveau un interes comun: fizica. În ceea ce privește politica, Planck era un conservator și susținea cu fermitate politica militaristă a Germaniei anului 1914, în timp ce Einstein se opunea acesteia. În 1933, când Einstein, forțat de naziști, a părăsit Germania, Planck i-a reproșat lipsa de patriotism și de încredere în propria țară.

Moartea

Din cauza unei boli netratate de o lungă perioadă de timp și refuzului de a i se efectua o intervenție chirurgicală asupra arterelor cardiace, Einstein se stinge din viață în 1955 în urma unui atac de cord. Conform dorinței sale, marele savant a fost incinerat, iar cenușa a fost aruncată într-un râu necunoscut din New Jersey.

Înaintea incinerării, patologul Spitalului Princeton, Thomas Stoltz Harvey i-a scos creierul, pentru a fi păstrat, fără permisiunea familiei, în speranța că în viitor se va descoperi ce l-a făcut pe Einstein atât de inteligent. Sursa: wikipedia.org

Dragi prieteni. Ne-ar face foarte mare plăcere să ținem legătura cu voi și pe rețelele de socializare, motiv pentru care vă invităm să ne urmăriți și pe pagina noastră de Facebook aktualnews.ro, unde vom putea discuta împreună știrile și articolele noastre. Vizitați pagina noastră Facebook aici.

 

loading...

Facebook Comments