Sfârşitul săptămânii va fi marcat de precipitaţii şi de o masă de aer rece în toate regiunile ţării, urmare a faptului că ciclonul Olaf, care vine din zona Italiei, va trece pe la periferia României. Sâmbătă şi duminică, în partea de vest a ţării, sunt aşteptate temperaturi nocturne de până la 2 grade Celsius, iar maximele nu vor trece de 7-8 grade Celsius. De asemenea, sunt aşteptate averse de ploaie consistente.
Inceputul săptămânii viitoare va fi marcat de temperaturi scăzute, cele nocturne fiind negative în zona Aradului, motiv pentru care, luni şi marţi, sunt aşteptate reprize de ploaie cu gheaţă.
„Deplasarea ciclonului Olaf este spre zona ţării noastre, spre zona balcanică, dar pe noi ne afectează doar cu o periferie a lui şi ne va afecta cu precipitaţii spre sfârşitul săptămânii şi începutul săptămânii viitoare. Vom avea o pătrundere de masă polară, o pătrundere de aer mai rece, astfel încât temperaturile vor fi în scădere în toate regiunile ţării”, explică meteorologul de serviciu al Centrului Naţional de Meteorologie.
Iarna îşi intră în drepturi în ianuarie
Deşi România va fi ferită de temperaturile foarte scăzute în perioada următoare, vor mai fi situaţii în care aerul rece va pătrunde la noi în ţară. Iarna îşi va intra pe deplin în drepturi abia în ianuarie, conform specialistului în meteorologie: „După estimări, în decembrie s-ar putea să fie câteva perioade în care va fi rece, respectiv mai pot apărea ninsori şi în zonele joase, nu doar la munte. Dar adevăratele ninsori vor fi în lunile ianuarie şi februarie anul viitor, când vom avea intercalate şi perioade calde”. Sursa: aradon.ro
Dragi prieteni. Ne-ar face foarte mare plăcere să ținem legătura cu voi și pe rețelele de socializare, motiv pentru care vă invităm să ne urmăriți pe pagina Facebook, unde vom putea discuta împreună știrile și articolele noastre. Vizitați pagina noastră Facebook aici.