Într-un episod din seria de succes “Las Fierbinti” lansat de curand , unul dintre personaje, Aspirina, se revoltă la adresa lui Vasile, primarul, care încearcă să o convingă pe aceasta să-i vândă unui om politic terenurile sale, în scopul construirii unei fabrici.
Aspirina se gândește la bunăstarea localității și nu se lasă constrânsă de primar, gândindu-se că o astfel de tranzacție ar putea fi fatală pentru localitatea lor. Aceasta reacționează dur la adresa personajului Vasile, însă replica ei depășește pragurile cinematografiei, și se transformă repede într-o descriere pertinentă a societății actuale:
„Ăsta e secolul nesimţirii, nu al vitezei! Mă, vouă nu vă e ruşine? Cât o mai ţineţi aşa? Noi am fost generaţia de sacrificiu, am copilărit fără jucării şi fără lumină, ca liliecii, şi am mâncat parizer doar duminica pentru a plăti datoria externă a ţării. Cu copilăria noastră s-a plătit datoria externă a ţării, să fie clar! Poate pe tine te-a crescut maică-ta cu pandişpan, dar pe mine nu. Şi după ce am plătit datoria externă a ţării, a venit Revoluţia şi am făcut o datorie şi mai mare ca aia veche pentru că n-aveam de niciunele şi ne lua mereu iarna pe nepregătite. După ce ne-am mai revenit şi noi, ăştia care am scăpat cu zile, a venit şi criza mondială.
Şi iar ne-a prins cu pantalonii în vine: datorii la bănci, salarii mici, nenorocire! Acum ce criză mai e? Înţeleg că nu s-a schimbat nimic în ţara asta până n-au murit elefanţii aia, highlanderii care şi pe vremea aia, şi acum, s-au descurcat. N-au murit toţi, dar nici bine nu le mai e. Acum văd că aţi apărut alţii, modele mai noi, jigodii full option. Fără mamă, fără tată, ca tine, Vasile! Bă, voi sunteţi mai răi ca ăia, pentru că aia măcar se fereau. Şi dacă cu ăia n-am putut face nimic pentru că eram prea mici, cu voi ne luptăm, mă! Vă strângem de gât, unu câte unu, vă alergăm cu furcile şi cu topoarele ca la 1907“, este un fragment din replica actriței Mirela Oprișor, rostit cu ochii în lacrimi.
Nu este prima dată când scenariștii serialului lovesc în problemele cu care se confruntă societatea românească, un alt exemplu fiind poezia pe care personajul Celentano, interpretat de actorul Adrian Văncică, a recitat-o cu ocazia zilei de 1 Decembrie. Sursa: click.ro
Dragi prieteni. Ne-ar face foarte mare plăcere să ținem legătura cu voi și pe rețelele de socializare, motiv pentru care vă invităm să ne urmăriți și pe pagina noastră de Facebook aktualnews.ro, unde vom putea discuta împreună știrile și articolele noastre. Vizitați pagina noastră Facebook aici