Pădurea din România care ascunde poarta Iadului. Ciudățenii se petrec în acest loc și puţini oameni vor să vorbească. Ce spun specialiştii

Pădurea din România care ascunde poarta Iadului. Ciudățenii se petrec în acest loc și puţini oameni vor să vorbească. Ce spun specialiştii

- in MISTER
212
Comentariile sunt închise pentru Pădurea din România care ascunde poarta Iadului. Ciudățenii se petrec în acest loc și puţini oameni vor să vorbească. Ce spun specialiştii
loading...
padurea-care-ascunde-poarta-iadului-se-afla-in-romania-ce-ciudatenii-se-petrec-in-acest-loc

În satul Cerbu, din Botoșani, este o pădure care ascunde fenomene misterioase. Este vorba de un soi de vulcani noroioși puțini cunoscuți. Mulți cred că pădurea este blestemată și se feresc cât pot de ea.

Oamenii se feresc mai ales din cauza unor găuri din pământ, pline de noroi, cărora oamenii le spun smârcuri. Despre acestea s-au născut multe povești, printre care și faptul că sunt fără fund.

Localnicii spun că aici s-ar fi scufundat un boier, cu tot cu căruță și cal.

Mai precis, este vorba despre o pădure veche, care se întinde pe hectare întregi, la marginea terenurilor agricole din satul Cerbu. Este un loc unde ştiinţa se întâlneşte cu legenda. Mai ales că în preajma pădurii, dar şi în interiorul acesteia, se află nişte adâncituri pline cu nămol sau apă. Localnicii spun că cea mai terifiantă este o deschidere mare în măruntaiele pământului, într-o poiană din pădurea de la Buduhal. Este considerată ”mama” tuturor celorlalte care acum acoperă cîmpurile din jurul pădurii.

Oamenii mai superstiţioşi cred că această pădure este blestemată şi că este străbătută de un duh rău, care răpeşte oamenii şi îi îneacă în nămolul din găurile pământului. Din cauza poveştilor, dar mai ales a ciudăţeniilor naturii, pădurea de la Buduhal este ocolită de oamenii locului. Chiar şi cei care nu cred o iotă din poveştile cu spirite preferă să nu meargă la găurile căscate în pământ. ”Despre pădurea asta s-au spus multe. Vrute şi nevrute. Este ceva acolo de bagă frică în sufletele oamenilor. Eu nu pot să spun ce, fiindcă nu ştiu”, spune nea Ilie Siminiceanu, un bătrân trecut de 95 de ani, din comuna Copălău.

”Smârcurile necuratului” de la Cerbu

Deşi puţini mai cred în superstiţile din trecut, de pădurea de la marginea satului Cerbu oamenii se feresc. Şi asta mai ales din cauza acelor găuri din pământ, pline cu noroi. Oamenii le spun ”smârcuri”. Despre aceste smârcuri s-au spus multe poveşti. La început se spune că ar fi fost doar unul uriaş, într-o poiană din pădure, lângă drumul care traversează codrul. Mai precis este vorba despre o întindere destul de mare, umplută cu apă şi despre care se spune că nu are fund. Vara este năpădită de stufăriş. Acel loc este considerat ”mama tuturor smârcurilor”. Se află aici din vremuri imemoriale şi de el se leagă cele mai multe poveşti terifiante în legătură cu pădure. Bătrânele îi spuneau ”poarta iadului” şi încetăţeniseră credinţa că din el ies creaturi ciudate care trag oamenii la fund şi îi fac să rătăcească prin pădure.

smarcuri cerbu
Smârcurile în timpul verii FOTO Cosmin Zamfirache

”Smârcul din pădure este numit de cetăţeni “poarta iadului”, pentru că are un diametru de 40 de metri, şi se spune că de acolo ar fi ieşit necuratul, iar locul este blestemat. Oamenii ar fi dispărut fără urmă prin pădure, traşi acolo în smârc. Evident pentru mine sunt doar legende şi atât”, spune profesorul Alexandru Bălăucă, fost bibliotecar al comunei. Poveştile au circulat din generaţie în generaţie. Agentul agricol din comună ştie şi el câteva. Mai ales una cu un boier şi o boieroaică înghiţiţi cu totul de smârc. ”Aici pădurea este considerată blestemată. Ar umbla necuratul prin zonă. De fapt smârcul din pădure este considerat o adevărată poartă a iadului.

Tuturor le era teamă să se apropie de el. Toţi înconjurau. Am auzit poveşti cum dispăreau oamenii care mergeau prin pădure. Dispăreau fără urmă. Se spune că un mare boier care avea moşie la Flămânzi a trecut pe aici şi vizitiul a adormit. Era cu fiica lui, boierul, şi cu ginerele. Dormeau toţi. La cai parcă le-a luat cineva minţile, oamenii spun din tată-n fiu, că era necurat din smârcuri şi au intrat caii acolo. Au pierit toţi aici în smârc cu tot cu cai şi caleaşcă”, spune Ioan Ungureanu.

Smârcurile, un subiect tabu

Puţini oameni vor să vorbească despre smârc şi pădure. Este un subiect aproape tabu. Majoritatea spun că nu ştiu nimic, deşi locuiesc de-o viaţă în zonă şi recunosc printre rânduri că au fost în copilărie prin preajma marelui ochi de apă din pădure. Aşa cum se feresc să vorbească, aşa se feresc să şi ajungă pe acolo. Nea Ilie Siminiceanu, unul dintre cei bătrâni oameni din sat, iniţial nu este foarte dispus să vobească despre smârc. Apoi recunoaşte că l-a vizitat când era copil şi spune că nu crede în poveştile cu necuratul. Totuşi, asemeni majorităţii sătenilor, îl evită. De altfel, din copilărie nu a mai călcat niciodată pe acolo.

”Buduhal, aşa se cheamă. Nimeni nu mai ştie de ce. Oamenii îi mai ziceau lunca smârcului de la un soi de lac din pădure. Lacul acela nu o scăzut niciodată. Chiar dacă o fost secetă. Nici asta nu ştiu de ce. Ba chiar la anumite timpuri creştea. Şi nu are fund. Am auzit că s-au înecat unii în smârc, dar nu ştiu eu sigur. Când era mic m-am dus acolo, dar după aceea nu m-am mai dus”, spune nea Ilie. Totuşi bătrânul satului ne dezvăluie câte ceva. Mai precis acesta povesteşte că smârcul cel mare din pădure, un iaz bizar, fără fund, era folosit pe post de observator meteo, de localnicii care-i cunoşteau semnele. ”Era ca un fel de semnalizare că se schimbă vremea. Bătrânii ştiau că atunci când trebuia să vină ploaia, parcă se tulbura nu ştiu cum smârcul. Când venea secetă ieşea aşa humă pe marginea lui”, spune nea Ilie. Acest smârc din pădure este primul şi cel mai vechi din zonă. Nimeni nu-i ştie vechimea.

Nea Ilie
Nea Ilie are 95 de ani FOTO Cosmin Zamfirache

Nişte vulcani noroioşi mai puţin cunoscuţi

Dincolo de poveştile sătenilor şi de tăcerea bizară care planează în jurul pădurii şi a smârcurilor, oamenii de ştiinţă spun că respectivele găuri noroioase sau pline cu apă nu au nicio legătură cu ”necuratul”. Este vorba însă despre nişte vulcani noroioşi care nu mai sunt activi şi care sunt puţin cunoscuţi. Ei sunt rezultatul unor acumulări de gaze. ”Ieşirea gazelor din subsol la suprafaţă determină deplasarea apei din adâncime şi antrenarea particolelor argiloase şi nisipoase din straturile de rocă. Rezultă un noroi, mai mult sau mai puţin vâscos, care se ridică prin crăpăturile ce taie straturile şi care, odată ajuns la suprafaţă, se revarsă creînd în timp un relief specific”, spune Mihai Poclid în ”Monografia geografică a judeţului Botoşani”.

Vulcanii noroioşi de la Copălău au fost prospectaţi şi în 1975, de nişte oameni de ştiinţă de la Iaşi, şi s-a ajuns la concluzia că ”smârcul” cel mare este posibil să se fi format acum 3.000 de ani în urmă. În perioada comunistă, aceşti vulcani noroioşi au fost declaraţi monumente ale naturii. În momentul de faţă sunt năpădiţi de stuf. În orice caz, pentru oamenii locului, dincolo de explicaţiile ştiinţifice, vulcanii noroioşi sunt nişte ”smârcuri” de rău augur de care preferă să se ferească. ”Da la ce-ţi trebuie la smârc. Ferească Dumnezeu”, ne-a spus o localnică făcându-şi cruce, atunci când am întrebat încotro se află smârcurile. Sursa: adevarul.ro

loading...

Facebook Comments