Carmen Șerban a scăpat ca prin minune, după ce a adormit preț de câteva secunde la volanul mașinii pe care o conducea. Vedeta a povestit în cadrul unui interviu ce s-a întâmplat după ce a ațipit la volan.
“Da, eh… am adormit puţin la volan. Nu, nu, duminica trecută am venit de la un eveniment la Hunedoara, apoi am fost la Iaşi. Iar la un moment dat, pe drum, când am venit, l-am lăsat pe el să doarmă. (…). M-a luat un somn de moarte, nu mai puteam să țin ochii deschiși. (…).
Deodată eram pe mijlocul drumului, eram pe la Horezu, mi s-au închis ochii, pac! Am alunecat de pe şosea şi am simţit bang, am tras brusc de volan, m-am întors cu maşina pe drum. Da, da, m-am întors cu mașina(…). Da, da, cred că a fost ceva în noaptea aia, pentru că mi-a mai fost somn. (…). Băiatul cu care eram a dat cu capul de geam. (…). Am început să mă rog, să mă rog. (…).”, a spus artista în cadrul unei emisiuni de televiziune.
“Îți dai seama că dacă venea mașină din partea cealaltă, erați praf!?!”, a spus moderatorul emisiunii.
sursa: b1.ro