Andrei Tiberiu Maria sau Smiley, cum este cunoscut publicului larg, contrazice teoria conform căreia viaţa de artist ar fi una boemă. În ziua interviului, s-a trezit la 5:30 (după ce cu o seară înainte a adormit la 2), a participat la o emisiune TV, a ajuns şi la sala de sport, iar după interviul pentru Business Magazin va merge la repetiţii. „Muncesc în toate orele, în afara celor în care dorm; am câte o oră-două şi pentru mine uneori. Am foarte, foarte puţin timp liber, dar aceasta este alegerea mea”, îşi descrie artistul-antreprenor priorităţile.
Prima sumă mare de bani câştigată nu a fost din muzică, ci dintr-un show TV la care participase. Spune că absolut toţi banii pe care i-a făcut i-a reinvestit în muzică: în studio, în echipamente, în oameni; treptat a reuşit astfel să construiască HaHaHa Production, care a crescut, iar anul viitor face 10 ani.
„Studioul este cea mai mare bucurie a mea. Bărbaţii au jucării toată viaţa, eu mă bucur că jucăria mea este cea mai mare pasiune a mea şi mă bucur că îmi aduce ceva, mă bucur că nu sunt pasionat de ceasuri, de maşini, de colecţii de obiecte, sunt pasionat de muzică, iar jucăria cea mai frumoasă pe care am reuşit să mi-o construiesc este studioul HaHaHa Production.”
Andrei Maria spune că nu cunoaşte detaliile referitoare la raportul între piaţa locală şi cele vestice, dar oferă un reper: „Artiştii mari din afară câştigă milioane de euro la un concert. Sumele de la noi sunt cuprinse între 500 de euro şi 10-20.000 de euro; depinde foarte mult de concert, de tipul artistului.”
În cazul Smiley, concertele plătite cel mai bine sunt cele organizate de HaHaHa Production, în locaţii mari. Cel mai mare număr de spectatori pe care artistul l-a avut la un concert plătit a fost la Sala Palatului, unde au ajuns la 5.000 de oameni. Iar în ceea ce priveşte concertele din provincie, acestea nu aduc diferenţe în materie de plată, cel puţin în ceea ce îl priveşte pe el.
Pentru atingerea unui nivel decent de venituri, spune el, un artist din zona muzicală trebuie să fie implicat în mai multe tipuri de proiecte. „Este foarte greu, un artist din România trebuie să facă foarte multe lucruri ca să câştige suficient. Aici trebuie să le înveţi pe toate, trebuie să ştii să faci de toate, să te pricepi la cât mai multe lucruri, fiindcă este extrem de greu să te întreţii doar din muzică.”
sursa: businessmagazin.ro