Suntem preveniţi din toate sursele de pericolul la care ne supunem atunci când consumăm sare în exces. Din acest motiv trebuie să ştii dacă sarea este cu adevărat un pericol sau dacă poate aduce beneficii sănătăţii tale.
Câtă sare trebuie să consumăm zilnic?
Ei bine, sarea este un aliment care nu trebuie să lipsească din alimentaţia noastră de zi cu zi. Cantitatea de sare de care are nevoie un om sănătos este de 6 grame pe zi. Pentru că preparatele cu care ne bucurăm papilele gustative nu ar avea acelaşi gust necondimentate, putem pune mai puțină sare în mâncare și mai multe condimente care nu ne afectează în nici un fel sănătatea (tumernic, ghimbir, rozmarin, cimbru, busuioc, oregano).
Ce beneficii aduce consumul de sare?
Pe lângă gustul pe care îl oferă preparatelor, sarea aduce câteva beneficii sănătăţii tale, bineînţeles, atunci când este consumată în cantităţi mici.
Are efect alcalinizant
Mai ales în zilele călduroase, când transpirăm mult, este important să consumăm sare. Potasiul din conținutul acesteia ajută la menţinerea unui nivel optim de hidratare a organismului. Acest mineral, dar și altele de care avem nevoie pentru a ne hidrata le mai putem găsi și în plicurile cu săruri de rehidratare din farmacii.
Reglează nivelul glicemiei
Persoanele care consumă cu moderaţie sare de mare sunt ferite de căderile de glicemie, printr-o mai bună utilizare a glucozei din sânge. De aceea, sarea de mare este un element esenţial al dietei persoanelor cu diabet, dar şi al dietei celor care au risc de a face boala.
Toate aceste beneficii se exculd însă din lista efectelor consumului de sare atunci când cantitatea este mai mare de 6 grame pe zi. Ba mai mult, consumul excesiv de sare este dăunător pentru sănătatea ta.
Acesta este responsabil cu îngroşarea pereţilor vaselor de sânge şi poate duce chiar la fibroza ţesuturilor renale, aportul mare de sare afectând ţesuturile rinichilor.
Atenţie!
Nu uita că majoritatea produselor pe care le cumperi din comerţ conţin anumite cantităţi de sare. Printre alimentele la care ar trebui să fii mai atent se numără conservele de carne sau legume, carnea afumată si sărată, brânzeturile, murăturile, sosurile, supele instant, chipsurile şi covrigeii. Sursa: realitatea.net
Dragi prieteni. Ne-ar face foarte mare plăcere să ținem legătura cu voi și pe rețelele de socializare, motiv pentru care vă invităm să ne urmăriți pe pagina Facebook, unde vom putea discuta împreună știrile și articolele noastre. Vizitați pagina noastră Facebook aici.