Primarii și-au mărit atat de mult salariile, încât nu mai au bani să le plătească elevilor premianti bursele

Primarii și-au mărit atat de mult salariile, încât nu mai au bani să le plătească elevilor premianti bursele

- in SOCIAL
1410
Comentariile sunt închise pentru Primarii și-au mărit atat de mult salariile, încât nu mai au bani să le plătească elevilor premianti bursele
primar

Deşi Guvernul a dispus, printr-un ordin, acordarea de burse de merit tuturor elevilor ce obţin o medie generală mai mare de 8,50, decizia rămâne în multe localităţi scrisă doar pe hârtie, informeaza stirileprotv.ro

Şi, asta pentru că executivul le-a permis consiliilor locale să aloce, în funcţie de buget, ce sume vor şcolilor şi liceelor. Aşa se face că doar o mică parte din elevi ajung să primească astfel de burse.

La Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Ploieşti, 80 la sută dintre elevi au avut anul şcolar 2016-2017, medii generale mai mari de notă 8,50. Nu toţi primesc însă burse de merit. Unii nici nu ştiau că se încadrează.

Cei din consiliul local au redus numărul beneficiarilor. Aşa se face că, în Ploieşti, doar câteva sute de elevi de gimnaziu şi de liceu primesc bursele de merit – care valorează 100 de lei.

“Am fost într-o tabăra şi au venit din toată România copii, şi ei au venit şi pe bursă, sunt la o şcoală din Bucureşti. Norocoşi. La noi nu e aşa”, spune un elev.

Gabriel Taga, Directorul Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” Ploieşti: “Ordinul într-adevăr asta stipulează medii peste 8,50. Nici măcar toţi olimpicii naţional nu primesc burse.”

Şi copiii cu media peste şapte, care provin din familii sărmane, ar trebui să primească burse de studiu. În comună Maieruş, din judeţul Braşov, nimeni nu a auzit însă de aşa ceva. “Aicea, la Maieruş, nu! N-am auzit nici anul trecut, nici anul asta“, spune mama unei eleve.

Întrebat de ce nu au ajuns banii la copii, primarul Nistor Boricean da vină pe bugetul insuficient. Recunoaşte că salariile angajaţilor Primăriei le-a mărit, cu un procent “confidenţial”. Despre burse însă spune că “dacă nu sunt bani, n-o să dăm”, dar nu vrea să explice cum a avut bani de mărirea salariilor, dar nu şi pentru copii.

Şi la Apaţa, bursele sunt doar o legendă. Laszlo Boloni, primarul Comunei Apaţa: “Nu au fost prevăzute sume pentru burse de când mă ştiu eu, de când lucrez la primărie… nu au fost niciodată alocaţi bani!” Conform legii, bursele de merit se acordă pe perioada cursurilor şcolare, inclusiv pe timpul pregatirii bacalaureatului. Sursa: stirileprotv.ro

Dragi prieteni,

Ne-ar face foarte mare plăcere să ținem legătura cu voi și pe rețelele de socializare, motiv pentru care vă invităm să ne urmăriți pe pagina Facebook, unde vom putea discuta împreună știrile și articolele noastre. Vizitați pagina noastră Facebook aici.

loading...

Facebook Comments