21 de liceeni pasionaţi de tehnologia viitorului, care alcătuiesc echipa de robotică „Auto-vortex România” au câștigat locul întâi la Campionatul Internațional de Robotică din Rusia.
Prin această victorie, echipa țării noastre s-a calificat la Campionatul Mondial de Robotică din SUA. Acolo, unde mai marii din tehnologie: NASA, SpaceX sau Boeing vor fi cu ochii pe concurenţi – viitorii lor angajați. O echipă de liceeni din România a câştigat locul întâi la Campionatul Internaţional de Robotică din Rusia. Vorbim despre echipa naţională Autovortex. Adică, 21 de adolescenţi pasionaţi de ştiinţă care îşi doresc să schimbe viitorul în tehnologie.
Succesul din Rusia le asigura participarea la Campionatul Mondial de Robotică din Statele Unite ale Americii unde se vor lupta cu 900 de echipe din 39 de ţări ale lumii.
Programul de robotică FIRST care organizează competiţia internaţională este cel mai mare din lume. Iar conceptul a ajuns în urmă cu doi ani şi în România datorită unei mame extrem de atente la înclinaţiile şi pasiunile copiilor ei.
“Am plecat de la pasiunea copilului meu Victor pentru robotică şi pentru meşterit în general lui îi place să facă cu mâna lui tot felul de aparate care să şi funcţioneze şi de la pasiunea lui. Am zis că poate sunt în România mulţi copii care ar vrea să facă acelaşi lucru şi n-au unde, şi atunci ne-am gândit să facem un hub de robotică, să strângem bani şi să facem o competiţie, un concurs în care copiii să construiască, întâi să-i proiecteze după aceea să-i facă şi după aceea să-i manipuleze în cadrul unui concurs”, spune Dana Războiu.
În doar doi ani Naţie prin Educaţie a creat o adevărată comunitate a adolescenţilor pasionaţi de ştiinţă şi tehnologie. Adică, 1200 de elevi din liceele de stat din România, 300 de profesori şi mentori şi 200 de voluntari .
Emoţiile sunt mari pentru că au început deja competiţiile regionale. Prima a avut loc la Cluj şi urmează Iaşi, Timişoara şi Bucureşti. Doar patru echipe se vor califica însă pentru campionatul mondial din 25-28 aprilie de la Detroit.
În timp ce alţi adolescenţi de vârsta lor îşi petrec timpul jucându-se pe computer aceşti tineri învaţa noţiuni noi de programare, fizică şi marketing pentru a construi roboţi. Însă e mai mult de atât. E mai mult de un robot . Este vorba despre viitor, fairplay, creativitate, ingeniozitate şi spirit de echipă.
Robotica este o pasiune costisitoare. Piesele necesare pentru construcţia unui robot costa 2000 de euro la care se adauga imprimante 3d a 5000 de euro bucată, mentori, transport la Bucureşti şi în Statele Unite pentru participarea la competii. Înmulţiţi cu 90, adică numărul echipelor din ţară. Vorbim de bani mulţi la care majoritatea părinţilor nici nu se poţi gândi. Totul este însă asigurat de Naţie prin Educaţie. Este practic o investiţie a mediului privat în şcolile romaneşti de stat.
Asta în condiţiile în care în alte ţări, cum ar fi Israelul de exemplu, Ministerul Educaţiei suporta toată această cheltuială pentru că a înţeles cât de important este pentru viitor. La noi însă cei din ministerul Educaţiei nu au ajuns la nivelul acesta de gândire. Sursa: stirileprotv.ro
Dragi prieteni. Ne-ar face foarte mare plăcere să ținem legătura cu voi și pe rețelele de socializare, motiv pentru care vă invităm să ne urmăriți și pe pagina noastră de Facebook aktualnews.ro, unde vom putea discuta împreună știrile și articolele noastre. Vizitați pagina noastră Facebook aici.