Un grup de cercetători a înfiinţat o bancă de seminţe pe insula Spitsbergen, arhipelagul Svalbard, menită să conserve în condiţii de siguranţă biodiversitatea agricolă şi să salveze speciile de plante aflate pe cale de dispariţie.
Svalbard Global Seed Vault, Banca Mondială de Seminţe Svalbard, poate trece drept un decor dintr-un film futurist al lui Stanley Kubrick, relatează BBC. Clădirea, care pare că ţâşneşte dintr-un versant de pe insula Spitsbergen, Norvegia, şi care străluceşte într-o nuanţă de albastru în timpul lungilor nopţi polare, are un rol mult mai important, însă.
Numită şi “Seiful Apocalipsei”, construcţia a fost amenajată pentru a păstra biodiversitatea agricolă şi pentru a salva speciile de plante aflate pe cale de dispariţie, fie din cauze naturale, fie ca urmare a unei catastrofe. Teoretic, varietăţile de seminţe stocate în nordul Norvegiei ar putea să repună pe picioare agricultura chiar şi după un cataclism care ar distruge toate culturile din lume.
Insula Spitsbergen, din arhipelagul Svalbard, a fost aleasă datorită condiţiilor ideale pentru păstrarea seminţelor pe termen lung. Insula nu prezintă activitate tectonică, este acoperită de permafrost şi se află la 130 de metri deasupra nivelului mării, fiind ferită de inundaţii chiar şi în situaţia în care calota glaciară s-ar topi. Chiar şi în situaţia în care instalaţiile electrice, care menţin temperatura constantă la -18 grade Celsius, ar ceda, izolaţia naturală şi artificială a construcţiei ar face să treacă mai multe săptămâni până când temperatura ar ajunge la nivelul de la suprafaţă, de -3 grade Celsius. Banca de seminţe se află la 120 de metri în interiorului unui munte de pe insula Spitsbergen, situată la 78 de grade latitudine nordică, la doar 1.300 de kilometri de Polul Nord.
Svalbard Global Seed Vault păstrează mai mult de 700.000 de mostre distincte de seminţe. “Ar fi greu să relatezi istoria omenirii fără să faci referire la ce se află în această cameră”, spune Cary Fowler, unul dintre iniţiatorii proiectului.
Sursa: descopera.ro