În sfârșit, primul tren Cluj – Viena a plecat duminică din România. Cât au costat biletele

În sfârșit, primul tren Cluj – Viena a plecat duminică din România. Cât au costat biletele

- in DE ACTUALITATE
1617
Comentariile sunt închise pentru În sfârșit, primul tren Cluj – Viena a plecat duminică din România. Cât au costat biletele
tren cluj-viena

Primul tren Transilvania, pe ruta Cluj Napoca – Oradea – Budapesta – Viena a plecat duminică dimineaţă. Începând din 9 decembrie, trenul va circula zilnic.

Potrivit ebihoreanul.ro, pentru prima cursă de pe această rută au fost vândute toate biletele.

Potrivit CFR, pentru următoarele curse, la fel ca pentru cea inaugurală, din Oradea sunt trei categorii de bilete, cele aflate la ofertă, cu 133 lei (29 euro) pe călătorie, respectiv altele cu 158 lei, respectiv 184 lei.

Trenurile internaţionale Transilvania – IR 144 şi IR 143 – sunt operate printr-un parteneriat CFR Călători, MAV Start (Ungaria) şi OBB (Austria). Vagoanele de pe această rută sunt asigurate de CFR Călători şi MAV Start, iar cursele sunt operate succesiv pe teritoriul naţional propriu de fiecare transportator: CFR Călători, MAV Start şi OBB.

Începând din 9 decembrie, trenul va circula zilnic. Ruta este următoarea: IR 143 Cluj-Napoca (plecare la ora 07:35) – Oradea – (10:11/10:16) – Episcopia Bihor (sosire la 10:24) – Budapesta (14:20/14:40) – Viena (17:21). Dinspre Viena: IR 144 Viena (plecare la ora 10:42) – Budapesta (13:19/13:40) – Episcopia Bihor (plecare la 19:35) – Oradea (19:43/19:48) – Cluj-Napoca (22:25).

loading...

Facebook Comments