Jandarmeria, contrazisă de procurori. Cine ar fi dat ordinul de intervenție împotriva protestatarilor

Jandarmeria, contrazisă de procurori. Cine ar fi dat ordinul de intervenție împotriva protestatarilor

- in DE ACTUALITATE
195
Comentariile sunt închise pentru Jandarmeria, contrazisă de procurori. Cine ar fi dat ordinul de intervenție împotriva protestatarilor
protest

Procurorii militari au identificat cel puţin 11 jandarmi violenţi bănuiţi că au intervenit cu bastoanele ori au pulverizat periculos de aproape gaz lacrimogen, la mitingul diasporei din Piaţa Victoriei, informeaza stirileprotv.ro

Aceştia vor fi audiaţi săptămâna viitoare, înainte că anchetatorii să decidă dacă îi acuză sau nu de purtare abuzivă. În tot acest timp, 250 de victime au făcut plângeri penale.

Pentru a putea prelua toate plângerile, procurorii militari şi-au prelungit programul şi vor lucra inclusiv sâmbătă şi duminică, de la 9:00 la 14:00.

”Am ieșit gazat, a fost gazată și soția, cu potera în spate…”, spune un protestatar.

”Am văzut niște huligani, lumea se îmbulzea să plece de acolo. Jandarmii nu încercau să-i scoată de acolo. Jandarmii încercau, de fapt, să ne lovească pe noi, să ne gazeze”, spune o femeie.

Procurorii verifică acum, decizie cu decizie, pentru a afla cine şi cum a acţionat în timpul evacuării în forţă a pieţei. A doua zi după proteste, Jandarmeria lăsa să se înţeleagă că decizia a fost luată de prefect.

În realitate, ordinul de intervenţie împotriva protestatarilor din Piaţa Victoriei nu a fost dat de prefectul Capitalei, aşa cum susţinea purtătorul de cuvânt al jandarmeriei. Speranţa Cliseriu (foto) doar a contrasemnat. Asta susţin procurorii că au aflat la aproape o săptămână de la teribilele evenimente, în timp ce joi comandantul operaţiunii spunea că acelaşi ordin a fost dat la ora 20:00, nu după 23:00.

Alexandru Ionescu, purtător de cuvânt al Parchetului General: ”Menționăm că a fost atașat dosarului de urmărire penală Ordinul de intervenție din data de 10 august 2018 întocmit de către comandantul acțiunii și aprobat de prefectul municipiului București prin contrasemnare.”

În plus, după ce au apărut noi indicii, procurorii militari încearcă să afle şi dacă nu cumva documentul care a premis valul de violențe la adresa unor oameni paşnici a fost contrasemnat de Speranţa Cliseru abia duminică dimineaţă, la câteva ore după terminarea mitingului.

Importante în această anchetă par să fie şi ordinele directe primite de forţele de ordine dislocate în Piaţa Victoriei. Aşa că, procurorii militari au cerut desecretizarea comunicaţiilor jandarmilor din momentele premergătoare intervenţiei, dar şi din momentul intervenţiei împotriva protestatrilor.

 

loading...

Facebook Comments