Ministrul Muncii, a recunoscut joi ca pentru o serie de bugetari – “foarte putini” – vor exista reduceri salariale cuprinse “intre 10 si 40%”, incepand cu 1 ianuarie 2018, dar a sustinut ca este vorba despre “unii dintre bugetari”, argumentand insa ca era necesar “sa corectam aceste dezechilibre”.
Lia Olguta Vasilescu a adus in discutie exemplul presedintelui Romaniei, al carui salariu, a spus ministrul, scade cu 40%.
Ea a spus că această diminuare este necesară pentru a corecta dezechilibre, în condiţiile în care erau situaţii în care directorul unei instituţii din subordinea unui minister avea salariul de 13.000 de lei, iar directorul unei alte instituţii avea un salariu de 2.700 de lei.
Zilele trecute, Ministrul Muncii admitea că vor fi scăderi de lefuri, dar numai pentru cei pe care i-a numit “bugetari de lux”. Justificarea ei – “am încercat să aducem un echilibru“.
Presedintele Romaniei cel mai afectat.
„Președintele României are salariul tăiat pe legea salarizării, la fel și miniștri, alți demnitari și directori de instituții cu salarii foarte mari. (…) Lucrurile acestea au însemnat că la unii cresc salariile foarte mult şi sunt creşteri de 200% – 300% până în 2022, deci creşteri etapizate, la alţii rămân pe loc, la alţii vor scădea. Sunt foarte puţini cei cărora le scad salariile. Președintelui i s-a tăiat salariul cu 40%, dar nu doar lui. Și mie mi s-a tăiat salariul, la fel și altor miniștri, pentru că salariile erau foarte mari şi nu puteam ajunge la acest raport de 1 lşa 12“, a declarat Olguţa Vasilescu, la Antena 3, conform digi24.ro
În ceea ce priveşte salariile din Educaţie, ministrul Muncii a spus că vor fi creşteri cu 20% şi vor fi creşteri şi la salariile medicilor.
Dragi prieteni. Ne-ar face foarte mare plăcere să ținem legătura cu voi și pe rețelele de socializare, motiv pentru care vă invităm să ne urmăriți pe pagina Facebook, unde vom putea discuta împreună știrile și articolele noastre. Vizitați pagina noastră Facebook aici.