Șeful NATO, Jens Stoltenberg, atrage atenția asupra noilor probleme cu care se confuntă umanitatea. Jens Stoltenberg a declarat că pe scena internațională se propagă simultan numeroase amenințări. Printre exemplele enunțate de oficialul NATO se numără testele nucleare efectuate de Coreea de Nord, sporirea fenomenului terorist, dar și politica dură a Rusiei. Toate aceste evenimente, fac ca lumea să devină un loc nesigur, notează The Independent.
Stoltenberg a descris mediul internațional actual ca fiind cel mai dificil climat pe care l-a avut de experimentat în cariera sa de 30 de ani.
“Este din ce în ce mai imprevizibil și este mult mai dificil pentru că avem atât de multe provocări de rezolvat în același timp”, a declarat Stoltenberg pentru Guardian.
“Avem, pe de-o parte, proliferarea armelor de distrugere în masă în Coreea de Nord, avem teroriști, instabilitate politică și avem o Rusia mai asertivă. Este o lume mult mai periculoasă”, adaugă oficialul, notează The Independent.
Stoltenberg a făcut aceste declarații în timp ce se afla în Estonia pentru a vizita trupele britanice.
Vizita vine înaintea unui exercițiu militar efectuat de aproximativ 100.000 de soldați din Federația Rusă și din Belarus. Este considerată a fi cea mai mare demonstrație militară de la sfârșitul Războiului Rece, iar Rusia va mobiliza aproximativ 13.000 de trupe.
În cealaltă parte a lumii, Coreea de Nord a continuat să-și intensifice programul nuclear și a amenințat SUA, ceea ce l-a determinat pe Donald Trump să afirme că va declanșa “foc și furie” în cazul în care Phenian-ul își va continua politica ofensivă.
sursa: stirileprotv.ro