Profetiile zguduitoare ale marilor preoti ai Romaniei: „Mai avem 12 luni de libertate si vine urgia“. Pe patul de moarte, părintele Iustin Pârvu de la mănăstirea Petru Vodă a lansat un avertisment înfricoşător.
Pe 11 iunie 2013, părintele Iustin le-a vorbit celor cinci ucenici care se aflau în chilia sa.După ce Arhimandritul a dorit să afle de la călugări ce se mai întâmplă în ţară, măicuţa a cerut un sfat în problema luptei împotriva cipurilor din actele de identitate.
“Cât puteţi luptaţi împotriva lor cu toată forţa şi unitatea, dar fără atitudini extreme, încă nu e cazul. E vorba însă că mai sunt 12 luni…”. Cum părintele s-a oprit, cei de faţă au bănuit că duhovnicul se referea la faptul că după un an nu vor mai fi cipurile pe documentele de identitate şi au cerut o lămurire.
„Nu”, a răspuns părintele, „12 luni de libertate şi vine urgie”, a rostit Iustin Pârvu. „Cineva a întrebat să explice mai clar, dar părintele nu a mai răspuns”, mai povesteşte măicuţa.
Călugărul Cleopa Jurj de la mănăstirea arădeană Gai este unul care şochează periodic prin luările sale de poziţie.
Astfel, acesta a susţinut, de-a lungul ultimilor ani, că ştie când vine sfârşitul lumii, şi-a avertizat enoriaşii să nu accepte cardul de sănătate pentru că, citit invers, acesta înseamnă DRAC, că cipurile din noile cărţi de identitate pot duce la pierderea sufletului şi că băuturile pe bază de cola conţin avortoni!
Călugărul Cleopa a intrat în atenţia publicului arădean şi nu numai în urma unopr profeţii de-a dreptul şocante.
La un moment-dat, părintele Cleopa avertizeaza că o mare nenorocire se va abate asupra omenirii prin anul 2032.
„În 1999, în 11 august, a fost eclipsă pe cer. S-a născut un copil atunci, copilul diavolului. Are 15 ani acum. Anii merg şi în acest copil e Lucifer, dracul, dumnezeu cel mort, s-a băgat în copil, e ascuns undeva. Nu ţi se arată ţie. Tot merge, cu buletine, cu asta… asta e unul, semn, pe cer.
Preţurile din magazine sunt toate cu 99. 99, de ce? Este anul copilului diavolului. În scriptură scrie că diavolul are 666, copilul lui are 999 şi atunci vine. Socotim: la naşterea copilului diavolului, cât va dura lumea, el va fi la 30 de ani pus pe scaun, acesta e adevărul şi trei ani va domni pe scaun, va veni judecata şi sfârşitul lumii.
Socotim ca babele, pe degete: va fi în 99, în 29 va fi pus pe scaun şi în 2032 va fi, cam aşa, zicem noi, va fi Dumnezeul băgat cu cipul, cu toate, care se pun în magazine, preţurile, cu 99, toate sunt cu numărul diavolului“, susţine Cleopa Jurj, călugăr la mănăstirea Gai.
sursa: adevarul.ro