E sărbătoare mare azi! Sf. Petru şi Pavel. Ce nu ai voie să faci astăzi. Sub nicio formă

E sărbătoare mare azi! Sf. Petru şi Pavel. Ce nu ai voie să faci astăzi. Sub nicio formă

- in DE ACTUALITATE, EDUCATIE SI CULTURA, ISTORIE, LIFESTYLE, MONDEN, SOCIAL, UTILE
625
Comentariile sunt închise pentru E sărbătoare mare azi! Sf. Petru şi Pavel. Ce nu ai voie să faci astăzi. Sub nicio formă
stintii apostoli petru si pavel

Sf. Petru şi Pavel 2017. Sfinții Apostoli Petru si Pavel sunt prăznuiți de Biserica Ortodoxă pe 29 iunie, după o perioadă de post care variază ca durată, în funcție de data Paștelui. Petru a fost răstignit în anul 64, iar Pavel a fost decapitat în anul 67, ambii la Roma. Peste jumătate de milion de români își aniversează onomastica.

Sf. Petru şi Pavel 2017. Petru și Pavel au fost aleși de Iisus Hristos în condiții deosebite, astfel că fiecare dintre ei a primit misiuni speciale. Sfântul Apostol Petru, fratele Apostolului Andrei, s-a născut în Betsaida Galileei, cu numele Simon. Mântuitorul îi va spune însă Chifa (Piatră).

El a fost cel care a mărturisit în numele apostolilor dumnezeirea lui Hristos, dar s-a lepădat de Hristos când El a fost prins spre a fi răstignit.

După Înalțarea Domnului, Petru a luat cuvântul în adunarea ucenicilor și l-au ales ca apostol pe Matia în locul lui Iuda. Sfântul Apostol Pavel era originar din Tarsul Ciliciei, din neamul Veniamin. El lupta împotriva creștinilor când, la un moment dat, pe calea Damascului i s-a arătat Hristos într-o lumina orbitoare și l-a mustrat: „Saule, Saule, de ce mă prigonești?”. Apoi s-a convertit și a primit botezul de la Anania, episcopul Damascului.

Sf. Petru şi Pavel 2017. Sfântul Apostol Pavel a scris 14 epistole care se găsesc în Sfânta Scriptură. A fost decapitat din porunca lui Nero, în anul 67.

Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt ocrotitorii celor lipsiți de libertate, deoarece aceia ajunși în penitenciare sunt persoane care au greșit față de Dumnezeu, precum au gresit și ei: Petru S-a lepădat de Hristos, iar Pavel i-a prigonit pe creștini.

Peste 510.000 de români își aniverseaza duminica onomastica. Dintre aceștia, 375.222 sunt bărbați, iar restul, femei.

Sf. Petru şi Pavel 2017. Cele mai frecvente nume întâlnite la bărbați sunt Petru, Petre și Paul, iar la femei, Paula, Petronela și Petruța.

Potrivit datinilor populare româneşti, unele dintre ele pitoreşti şi chiar nostime, Sfinţii Petru şi Pavel stau în Lună: primul la dreapta, al doilea la stânga. Sfântul Petru este cel care are cheile de la poartă şi încăperile Raiului, fiind şi mâna dreaptă a lui Dumnezeu.

Sf. Petru şi Pavel 2017. Obiceiuri şi tradiţii 

Se spune că Sfântul Petru guvernează peste ploaie şi căldură, posedă puterea de a arunca grindina peste pământ. Înainte de a o slobozi, el o fierbe trei zile la rând pentru a o mărunţi astfel încât să nu afecteze prea tare ogoarele muritorilor. Când tunetele se aud cumva înăbuşit ori se izvodeşte huruit mare în ceruri înainte de ploaie, se spune că Sfântul Petru a pus la fiert piatra pentru grindină. În multe povestiri şi snoave populare, SânPetru apare precum un om obişnuit: îmbracă straie ţărăneşti, lucrează pământul, creşte vite şi, desigur, pescuieşte.

Sf. Petru şi Pavel 2017. Apar licuricii

Sf. Petru şi Pavel 2017. Se zice că, atunci când SFÂNTUL PETRU plesneşte din bici, sar din acesta scântei, care, odată căzute pe pământ, se transformă în licurici.

O altă legendă populară spune că, atunci când oamenii se îndepărtează de credinţă, SânPetru cheamă balaurii şi începe să pornească grindina asupra acestora, mărunţind-o, ca să nu-i pună pe oameni în mare pericol.

Sf. Petru şi Pavel 2017. Moşii de SÂNPETRU

Sf. Petru şi Pavel 2017. În ziua sărbătorii, oamenii obişnuiesc să dea de pomană pentru sufletele celor morţi- sărbătoarea fiind cunoscută şi sub numele de Moşii de SÂNPETRU. Conform credinţei populare, moşii ar fi fost nouă bătrâni care făceau doar lucruri bune şi minuni peste tot pe unde mergeau.

Obiceiuri, Tradiţii şi Superstiţii de SÂNPETRU

De ziua Moşilor de SÂNPETRU sau de Vară, femeile împart oale cu apă, pentru ca cei morţi să aibă ce bea pe lumea cealaltă- tot în această zi oamenii au voie să lucreaze orice, dar să nu toarcă, căci se crede că astfel se întorc colacii de la morţi. În ziua Moşilor de Sânpetru, femeile dau de pomană şi vase cu vine, lapte şi mâncare gătită, vase care se împodobesc deseori cu flori şi cireşe. Cică nu e îngăduit nici unei femei să mănânce mere până în această zi, fiindcă altfel îi supăra pe morţi. După sărbătoare însă, femeile tinere pot mânca mere, cele vârstnice fiind nevoite să mai aştepte până la Sfântul Ilie. În această zi se duc la biserica mere, zarzăre, coliva, colaci iar cine are – şi puţină miere în faguri.

Sf. Petru şi Pavel 2017. Până în această zi nu se scutură merii. Se crede că, dacă se respectă această datină, sunt ocrotite ogoarele de căderea grindinei.
Oamenii pistruiaţi trebuie să se spele pe faţă cu apă la miezul nopţii, când cântă cocoşul; tradiţia spune că respectând acest ritual, pistruii nu se mai înmulţesc.
Dacă tună şi fulgeră azi, nucile şi alunele vor fi viermănoase.
Sărbătoarea sfinţilor Petru şi Pavel se ţine timp de trei zile pentru ca agricultorii să fie protejaţi împotriva potoapelor şi pentru ca grânele lor să fie bogate. În lumea rurală, sărbătoarea este cunoscută sub numele de SÂNPETRU şi marchează vremea secerişului şi jumătatea verii agrare. Ziua de dinaintea sărbătorii este dedicată spiritelor cerului care, până în această zi, umblă libere prin lume şi îi pedepsesc pe cei care dorm pe afară. Un mod de protecţie împotriva acestor duhuri sunt usturoiul şi pelinul.
Sf. Petru şi Pavel 2017. Fiind pus mai mare peste încăperile Raiului, SÂNPETRU împarte hrana animalelor sălbatice – şi mai ales lupilor, această zi fiind denumită şi “Sărbătoarea lupilor”, şi fierbe grindina pentru a o mărunţi prin topire şi a deveni mai puţin primejdioasă pentru oameni şi ogoare.
Se spune că, în ziua SFINŢIIlor PETRU ŞI PAVEL, privighetorile şi cucii nu mai cântă, iar femeile nu ar avea voie să mănânce mere pana în această zi. Femeile văduve nu au voie să mănânce mere până în ziua Sfântului Ilie, ca să fie sănătoase. Şi despre cuci se spune că se transformă în şoimi în această zi, ei revenind la forma lor originala în ziua Bunei Vestiri. SÂNPETRU este cel mai cunoscut din calendarele populare româneşti, el neavând un număr fix de zile de post şi fiind vestit de către apariţia licuricilor şi tăcerea cucilor.
Sf. Petru şi Pavel 2017. În tradiţia populară, SÂNPETRU apare fie ca personaj pământean, fie ca divinitate celestă. Se spune că, la marile sărbători calendaristice (Crăciun, Anul Nou, Bobotează, Măcinici, Sângiorz, Sânziene ) SÂNPETRU poate fi văzut de pământeni la miezul nopţii, când se deschide pentru o singură clipă cerul, stând la masa împărătească în dreapta lui Dumnezeu. SÂNPETRU este un bun sfetnic al lui Dumnezeu, care-l consultă în luarea unor decizii, şi cel mai cunoscut „sfânt” al calendarului popular.

sursa: realitatea.net

loading...

Facebook Comments