În timp ce căutările subacvatice ale epavei zborului MH 370, operat de Malaysia Airlines, se dovedesc a fi sortite eșecului, operațiunile sunt aproape de a rezolva însă două mistere din secolul XIX.
Sonarele dronelor subacvatice au scos la lumină epavele a două vase dispărute sub valuri în urmă cu două veacuri, scrie theguardian.com.
Specialiștii în istorie maritimă au publicat joi o listă scurtă a posibilelor identități ale celor două naufragii, ale căror relicve zac pe fundul Oceanului Indian, descoperite în perimetrul de 710.000 kilometri pătrați din prima etapă de căutări a Boeingului 777.
Relicvele au fost găsite în 2015, la 2.300 de kilometri distanță de Australia, însă abia acum au fost făcute publice mai multe detalii legate de aceste două ambarcațiuni eșuate pe fundul oceanului.
Unul dintre vase, care transporta cărbuni, a aparținut cel mai probabil Marii Britanii, potrivit unui raport al Muzeului Australian de Vest. Numele lui: W Gordon sau Magdala. Aceste două nume ipotetice corespund unor registre vechi din secolul XIX.
W Gordon călătorea din Scoția spre Australia, când, în 1877, a dispărut, având la bord un echipaj de zece membri. Conform registrului din arhivă, Magdala ar fi naufragiat în 1882, în timp ce naviga din Țara Galilor cu destinația Indonezia.
Istoricii cred că vasul s-a scufundat din cauza unor explozii. În epocă, cargourile de cărbuni explodau adesea din cauza contactului dintre roca combustibilă și emanațiile de gaz metan care se acumulau sub puntea vasului, făcând cărbunele – supraîncălzit și de lumina solară – să ardă spontan.
Cealaltă epavă, tot un cargou de cărbuni, găsită pe 19 decembrie 2015, este cel mai probabil vasul West Ridge, care s-a scufundat în timpul unei călătorii din Anglia spre India, în 1883, cu douăzeci și opt de marinari la bord, se menționează în raportul istoricilor. Sursa: digi24.ro
Dragi prieteni. Ne-ar face foarte mare plăcere să ținem legătura cu voi și pe rețelele de socializare, motiv pentru care vă invităm să ne urmăriți și pe pagina noastră de Facebook aktualnews.ro, unde vom putea discuta împreună știrile și articolele noastre. Vizitați pagina noastră Facebook aici