Ce se întâmplă începând cu data de 1 august cu toate resursele planetei. Va dura până pe 31 decembrie:

Ce se întâmplă începând cu data de 1 august cu toate resursele planetei. Va dura până pe 31 decembrie:

- in NEWS
226
0
pamant previziuni

La 1 august 2018, omenirea îşi va fi consumat toate resursele pe care planeta le poate reînnoi într-un an şi va fi poluat mai mult decât aceasta poate absorbi. Prin urmare, până la 31 decembrie, vom trăi „pe datorie” din resursele generaţiilor viitoare, potrivit calculelor ONG-ului Global Footprint Network, transmite Agerpres. 

Pentru a calcula această „zi a depăşirii” (“Overshoot Day“), organizaţia ia în considerare amprenta de carbon şi de resursele consumate pentru pescuit, creşterea animalelor, culturi, construcţii şi utilizarea apei.

Acest moment apare din ce în ce mai devreme în fiecare an, observă agenţia belgiană de presă Belga. Anul trecut această dată a fost stabilită pe 2 august, iar în 2016 pe 8 august iniţial, fiind apoi recalculată la 3 august. În 1970, „ziua depăşirii” a fost fixată pe 23 decembrie.

Emisiile de CO2 reprezintă factorul cel mai important în ceea ce priveşte depăşirea, deoarece reprezintă 60% din amprenta ecologică globală, potrivit ONG-ului citat.

loading...

Facebook Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.