Mihai Gâdea a avut miercuri seara o iesire nervoasă la adresa purtătorului de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, invitat în emisiunea „Sinteza Zilei” de la Antena 3. Dancă, deputatul PSD Andreea Cosma și senatorul PSD Șerban Nicolae se numărau printre invitații emisiunii în care subiectele principale de discuție au fost conferința de presă susținută de procurorul-șef al DNA Laura Codruța Kovesi, dar și acuzațiile aduse procurorilor anticorupție.
Ionel Dancă argumenta că dacă nu a fost nevoie de demisia ministrului de Interne Carmen Dan în scandalul cu polițistul pedofil, nu este nevoie nici de demisia șefei DNA după acuzațiile lansate în presă de către deputatul PSD Vlad Cosma.
În acel moment, Mihai Gâdea s-a ridicat de pe scaun și s-a îndreptat spre purtătorul de cuvânt al PNL. Redăm în continuare dialogul dintre cei doi:
Mihai Gâdea: „Nu e vorba despre oameni, e vorba de magistrați. Înțelegeți? Dumneavoastră înțelegeți treaba asta?”
Ionel Dancă: „Dacă sunt erori judiciare, de ce cereți ca pentru un polițist pedofil să plece un ministru de Interne? De ce?”
Mihai Gâdea: „Cum de ce?”
Ionel Dancă: „Pentru că așa faceți și acum? De ce să plece șeful unei instituții pentru că un Portocală inventează probe?”
Miha Gâdea: „Să nu plece. Pupați-o în c** pe Kovesi…Pupați-o, domnule, în c** pe Kovesi”. Sursa: digi24.ro
Dragi prieteni. Ne-ar face foarte mare plăcere să ținem legătura cu voi și pe rețelele de socializare, motiv pentru care vă invităm să ne urmăriți și pe pagina noastră de Facebook aktualnews.ro, unde vom putea discuta împreună știrile și articolele noastre. Vizitați pagina noastră Facebook aici.