Un bărbat din Arkansas a avut o experiență șocantă după ce a cumpărat și a consumat o cutie de băutură energizantă. Numele lui este Josh Henley și a postat totul pe Facebook.
Potrivit lui Henley, el a făcut descoperirea abia în dimineața de după cumpărarea cutiei dintr-o benzinărie. Bărbatul a documentat momentul tăind cutia și scoțând la iveală șoarecele mort culcușit la fundul acesteia. Clipul, pe care l-a postat pe pagina sa de Facebook, a devenit rapid viral.
În respectivul clip, Henley spune: „Am băut un energizant noaptea trecută, dr, aparent, era un șoarece acolo. Nu știu dacă asta e din fabrică. Mi se pare nebunesc fiindcă eu beau energizant foarte des, dar cred că voi renunța… Din cauza șoarecelui mort.”
Bărbatul mai declară că a lăsat băutura în mașină peste noapte, iar în dimineața următoare, în timp ce și-o turna într-un pahar, a simțit ceva mișcându-se și lovind partea superioară a cutiei. „Când l-am golit, am auzit un zgomot. M-am întrebat ce a fost asta, apoi mi-am dat seama că trebuie să filmez, altfel nimeni nu mă va crede! Așa că a tăiat cutia și, oh, Doamne, era un ditamai șoarece acolo. O fi intrat peste noapte sau e acolo din fabrica?”
Postarea lui a fost până acum distribuită de peste 700.000 de ori, are peste 100.000 de comentarii, și aproape 40.000 de reacții. Compania producătoare încă nu s-a pronunțat pe acest subiect… Iată clipul:
Dragi prieteni. Ne-ar face foarte mare plăcere să ținem legătura cu voi și pe rețelele de socializare, motiv pentru care vă invităm să ne urmăriți și pe pagina noastră de Facebook aktualnews.ro, unde vom putea discuta împreună știrile și articolele noastre. Vizitați pagina noastră Facebook aici.