O crimă inexplicabilă momentan s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, la secţia de Psihiatrie de la Spitalul Judeţean din Slatina. Un infirmier şi-a înjunghiat colega, o asistentă, şi apoi s-a sinucis. Totul s-a petrecut în timpul serviciului.
Managerul spitalului, Cătălin Rotea, a declarat la Digi24 că totul s-a petrecut în jurul orelor 1:00 -2:00, pe secţia de Psihiatrie. Tot el a spus că a existat un „incident”, „probabil de natură personală”, între cei doi angajaţi ai spitalului.
Procurorul de caz și serviciul de medicină legală au constatat decesul ambelor persoane, care aveau mai multe plăgi prin înjunghiere.
Asistenta lucra din 2002 la spital, iar infirmierul din 1993-1994. Niciunul dintre ei nu dăduse semne de comportament ciudat, prin urmare, această speță este inexplicabilă, a spus managerul spitalului.
În jurul orei 1.30, asistenta care se afla în tură de noapte pe secția respectivă a constatat că ușa este blocată. Au sunat la ambulanță și la poliție, iar pompierii sunt cei care au spart ușa, a povestit managerul, care a precizat că el a ajuns la spital în jurul orei 2:30, odată cu procurorul de caz și serviciul de medicină legală.
După ce asistentele și medicul de gardă au dat declarații, managerul a dat dispoziții să fie înlocuită toată tura, astfel încât actul medical să nu fie afectat de șocul psihic, normal, prin care treceau aceste persoane. Pacienții nu au avut cunoștință de ceea ce s-a întâmplat, majoritatea dormeau, iar persoanele care au avut nevoie să meargă la toaletă au fost direcționate către alt etaj, a precizat Cătălin Rotea pentru digi24.ro
Dragi prieteni. Ne-ar face foarte mare plăcere să ținem legătura cu voi și pe rețelele de socializare, motiv pentru care vă invităm să ne urmăriți și pe pagina noastră de Facebook aktualnews.ro, unde vom putea discuta împreună știrile și articolele noastre. Vizitați pagina noastră Facebook aici.