Şapte femei şi cinci bărbaţi, cei mai mulţi dintre ei romi din România care îşi trimiteau copiii să fure din buzunarele turiştilor în zona Disneyland Paris, sunt judecaţi începând de marţi , 29 august, din cauza unei presupuse implicări într-o reţea infracţională, pe bază de clan şi familie.
Zece dintre inculpaţi, care fac parte din acelaşi clan, urmează să dea socoteală într-un tribunal corecţional, la Meaux (Seine-et-Marne) pentru fapte de furt în grup organizat, tăinuire şi spălare de bani, dar şi de incitarea minorilor în vederea comiterii de infracţiuni şi neglijarea unor minori cu vârsta sub 15 ani, fapte comise în perioada 2014-2016.
Cazul a fost identificat și deschis în anul 2015, când comisariatul din Chessy a sesizat o creștere considerabilă a furturilor și jafurilor comise de romi printre turiști. Prejudiciul constă în devize, marochinărie de lux, telefoane şi bijuterii şi este estimat la cel puţin un milion de euro, în contextul în care multe victime străine nu au depus plângere. O mie de furturi au fost înregistrate în şase luni.
”Minorii acţionau în plină după-amiază, în grupuri de trei sau patru; primul distrăgea atenţia, al doilea profita pentru a fura din buzunare, iar al treilea făcea să dispară bunii furaţi”, a precizat comisarul Jérôme Georges, potrivit Știrile Protv.
Poliţia au efectuat rețineri, însă acestea nu au avut nicio relevanță, pentru că minorii îşi dădeau de fiecare dată o identitate falsă, refuzau să-şi toarne părinţii, iar după ce au fost plasaţi în cămine au făcut totul pentru a fugi şi a-și reîncepe activitatea pe care le-a insuflat-o părinții și la care se pricepeau de minune, să fure.
Conducătorul clanului era chiar un bulibașă agresiv verbal și violent, din Craiova. El și soția sa manageriau întreaga ”afacere”, iar unele interceptări telefonice arătau că bulibașa felicita sau certa atunci când ”profitul” era mic. În România banii sunt investiţi de diverşi membri în achiziţionarea unor apartamente, terenuri şi maşini.
Cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani, minorii implicaţi, care operau de asemenea pe Grands Boulevards şi pe linia 9 a metroului parizian, au fost judecaţi deja de tribunalul pentru minori. Între ei se află o fată prezentată ca extrem de abilă şi care aducea între 500 şi 800 de euro pe zi familiei sale. Ea a fost vizată în 48 de rânduri în proceduri cu privire la furt.
sursa: click.ro