Programul militar al Coreei de Nord reprezintă o „amenințare gravă și fără precedent” la adresa Statelor Unite, Coreei de Sud și Japoniei, susțin miniștrii de Apărare din cele trei state.
În cursul unei întâlniri în Filipine, secretarul american al Apărării, Jim Mattis, și omologii săi asiatici s-au angajat să sporească presiunile diplomatice asupra Phenianului și să își consolideze cooperarea militară, informează AFP, citat de Agerpres.
„Cei trei miniștri au condamnat, în termenii cei mai fermi, acuzațiile provocatoare neîntrerupte ale Coreii de Nord. Miniștrii îndeamnă Coreea de Nord să renunțe la programele nuclear și balistic interzise în mod complet, verificabil și ireversibil”, se poate citi în comunicatul semnat de Jim Mattis și omologii săi japonez, Itsunori Onodera, și sud-coreean, Song Young-Moo.
Cei trei aliați s-au angajat, de asemenea, să pună în aplicare sancțiunile Națiunilor Unite împotriva Phenianului și să intensifice schimbul de informații.
Jim Mattis întreprinde un turneu în Asia care îl va conduce la Seul pentru discuții pe teme de apărare, înainte de vizita președintelui american, Donald Trump, luna viitoare.
Luni, cei zece miniștri ai apărării din Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), reuniți la Clark, au cerut Phenianului într-o declarație comună să își respecte obligațiile internaționale.
„Facem cunoscute gravele noastre preocupări legate de escaladarea tensiunilor în Peninsula Coreeană, inclusiv lansarea de rachetele balistice intercontinentale de Republica Populară Democrată Coreeană (RPDC) pe lângă testele nucleare și tirurile cu rachete balistice.Cerem cu fermitate RPDC să se conformeze imediat obligațiilor sale specificate în rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU”, se mai precizează în declarația comună.
Tensiunile din Peninsula Coreeană sunt deosebit de puternic de aproape doi ani din cauza intensificării programelor nuclear și balistic ale Coreii de Nord, interzise de Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite.
Situația s-a degradat mai mult în ultimele luni după ce Phenianul a efectuat al șaselea test nuclear și a lansat două rachete intercontinentale, precum și pe fondul declarațiilor belicoase ale președintelui american, Donald Trump, și omologului său nord-coreean, Kim Jong-Un. Sursa: stirileprotv.ro
Dragi prieteni. Ne-ar face foarte mare plăcere să ținem legătura cu voi și pe rețelele de socializare, motiv pentru care vă invităm să ne urmăriți pe pagina Facebook, unde vom putea discuta împreună știrile și articolele noastre. Vizitați pagina noastră Facebook aici.